Ministrul sârb al justiției critică apelul ca toate statele UE să recunoască independența Kosovo

„Raportul Parlamentului European privind situația din Kosovo, într-un mod inadmisibil și total inacceptabil, solicită tuturor statelor Uniunii Europene să recunoască independența așa-numitului Kosovo” – a declarat ministrul sârb al justiției, Nikola Selaković. În comunicatul dat publicității, ministrul sârb amintește că de ani de zile Uniunea Europeană încearcă ca măcar formal să-și mențină poziția de neutralitate în această problemă și subliniază că apelul raportorului PE pentru Kosovo, Viola von Cramon, adresat celor cinci state UE de a recunoaște autoproclamata independență a Kosovo reprezintă o încălcare flagrantă a politicii de până acum a Bruxellesului. „Amintesc că dialogul Belgrad-Pristina, mediat de UE, se desfășoară respectându-se principiul neutralității, condiție esențială pentru a se ajunge la o soluție durabilă și sustenabilă” – a declarat Selaković, apreciind că apelul lui von Cramon a fost, cu blândețe spus nediplomatic. Selaković a apreciat că pentru negocierile din dialogul Belgrad-Pristina nu este benefic faptul că în Comisia de afaceri externe a PE s-a permis ca „o inițiativă personală a doamnei von Cramon să fie inclusă într-un document oficial al instituțiilor UE”. De la instituțiile UE, ministrul Selaković se așteaptă să acorde o șansă dialogului Belgrad-Pristina, să mențină poziția de neutralitate față de statutul Kosovo și UE să nu fie parte a problemei, ci parte a soluției pentru stabilitatea Balcanilor de Vest./rmihaj/sdm2

(www.b92.net – 25 februarie)