Fidesz iese din grupul parlamentar al PPE

Partidul de guvernământ maghiar Fidesz va părăsi astăzi grupul parlamentar al Partidului Popular European (PPE) – scrie Magyar Nemzet, publicaţie apropiată executivului budapestan.

Relaţia Fidesz cu conducerea PPE este tensionată de mai mult timp, având în vedere derapajele guvernului condus de Orbán Viktor de la standardele statului de drept. Situaţia a devenit incomodă pentru cea mai mare familie politică a Parlamentului European, astfel încât, cu doi ani urmă, calitatea de membru al Fidesz a fost suspendată în PPE, decizia însă nu a afectat grupul parlamentar al PPE, în cadrul căreia delegaţia Fidesz a rămas membru cu drepturi depline. La vremea respectivă s-a creat o comisie care trebuia să verifice dacă Fidesz va respecta condiţiile stabilite de PPE pentru a fi reprimită. Raportul comisiei a fost finalizat în luna ianuarie a anului trecut, însă dezbaterea acesteia a fost amânată din cauza pandemiei.

În acest timp în cadrul PPE s-au acumulat noi nemulţumiri faţă de Fidesz din cauza alungării de la Budapesta a Universităţii Central Europene, a adoptării unor măsuri administrative prin care presa independentă a fost redusă la tăcere sau cumpărată de oligarhi apropiaţi prim-ministrului, încălcarea autonomiei universitare, autorizarea guvernului de a legifera prin ordonanţe pe timp nelimitat, invocând necesitatea luptei eficiente cu pandemia etc. Anul trecut, în aprilie, 14 partide membre ale PPE au solicitat excluderea Fidesz din grupul parlamentar PPE. Atunci atât preşedintele PPE, Donald Tusk, cât şi liderul grupului parlamentar PPE în Parlamentul European, Manfred Weber au criticat în termeni dur politica Fidesz la Budapesta, dar concret nu s-a întâmplat nimic.

Aşa cum a remarcat Fnancial Times, sancţionarea Fidesz a fost întotdeauna blocată de cele două partide germane: Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin Democrată (CSU). Motivul este că pentru Germania interesele economice au fost dintotdeauna prioritare faţă de principiile politice. Întrucât industria auto (Audi, Mercedes, BMW) dețin fabrici în Ungaria şi beneficiază de condiţii avantajoase create de statul maghiar (fără să menționăm faptul că Orbán i-a dat afară pe cei de la constructorul nipon Suzuki, pentru a face loc investitorilor germani), în plus anul trecut armata maghiară a cumpărat de la Germania 50 de tancuri Leopard – 2 (de altfel greu vandabile şi depăşite din punct de vedere tehnologic) Berlinul nu a vrut să piardă Budapesta ca partener economic.

Situaţia însă oarecum s-a schimbat odată cu alegerea lui Joe Biden ca preşedinte al Statelor Unite. Acesta are o politică externă mult mai activă în spaţiul european şi Germania doreşte să-și îmbunătăţească relaţiile cu Washingtonul care s-au deteriorat sub administraţia lui Donald Trump.

În aceste condiţii, picătura care a umplut paharul în relaţia PPE – Fidesz a sosit în decembrie anul trecut, când Orbán Viktor a ameninţat cu veto la votarea bugetului multianual al UE şi a fondului de reconstrucţie şi rezilienţă, pentru cazul în care finanţările europene vor fi condiţionate de respectarea statului de drept. Lucrurile s-au accelerat în grupul parlamentar PPE şi vinerea trecută liderii au propus modificarea regulamentului grupului, în sensul că nu doar persoane individuale, dar şi delegaţii în integralitatea lor pot fi suspendate. Presa internaţională (Frankfurter Allgemeine Zeitung, Süddeutsche Zeitung) au apreciat că modificarea va fi adoptată de plenul grupului şi următorul pas va fi suspendarea Fidesz, lucru care s-a şi întâmplat azi. Cu 148 de voturi pentru şi 28 împotrivă, modificarea regulamentului a fost adoptată. Imediat după vot, ministrul justiţiei din Ungaria, Novák Katalin a anunţat pe pagina sa de Twitter, că delegaţia Fidesz va părăsi grupul parlamentar al PPE.

Portalul maghiar Telex este de părere că Orbán Viktor prin această decizie a dorit să preîntâmpine suspendarea previzibilă a partidului de guvernământ maghiar în grupul PPE. De altfel politicianul maghiar a căutat de mai mult timp alternative faţă de PPE. Orbán Viktor încă din anul 2018 a discutat cu preşedintele Ligii Nordului din Italia, Matteo Salvini şi cu preşedinta Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen. Proiectul lor de a crea un grup parlamentar în Parlamentul European care să integreze partidele care stau mai la dreapta de PPE s-a spulberat – scrie poartalul maghiar 444.hu – după alegerile europarlamentare, care au fost câştigate de PPE. Ideea de a găsi o alternativă faţă de grupul conservator însă, îi preocupă pe liderii Fidesz. În decembrie anul trecut – conform relatării publicaţiei electronice HVG – ministrul de externe maghiar Szijjártó Péter a făcut un tur la partidele de extremă dreapta din Europa. Astfel s-a întâlnit cu preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda, Geert Wilders, cu liderul Partidului Popular din Danemarca, Morten Messerschmidt, cu preşedintele Partidului Finlandezilor, Ville Tavio şi cu preşedintele Partidului Libertăţii Austriece, Norbert Hofer. Recent prim-ministrul maghiar i-a transmis dorinţa sa de colaborare lui Giorgia Meloni, preşedintele paridului de extremă dreapta Fratelli d’Italia (considerat post-fascist de presa italiană).

Székely Ervin

RADOR – 3 martie