La Kiev s-a desfășurat o acțiune de protest a jurnaliștilor posturilor de televiziune închise

Zeci de jurnaliști de la posturile de televiziune închise ilegal de președintele Vladimir Zelenski – este vorba de „112 Ucraina”, NewsOne, ZIK și „Pervîi Nezavisimîi” – au organizat, împreună cu sute de activiști, o acțiune de protest în centrul Kievului. Aceștia intenționau să transmită un mesaj șefului Consiliului European, Charles Michel, în legătură cu acțiunile ilegale ale puterii din Ucraina. După cum relatează RIA – Novosti, pe 26 februarie, junaliști de la posturile de televiziune „112 Ucraina”, NewsOne și ZIK, intrate sub incidența sancțiunilor, au anunțat crearea unui nou post de televiziune – „Perși Nezalejnîi” (în rusă „Pervîi Nezavisimîi”). La o oră după intrarea în eter, jurnaliștii au anunțat că au fost deconectați de la satelit și apoi de la difuzarea prin cablu, la cererea Consiliului de Securitate al Ucrainei.
După cum afirmau participanții la acțiunea de protest, au reușit să transmită în formă electronică apelul șefului UE și speră să aibă o întâlnire personală cu acesta.
Jurnaliștii și activiștii țin în mâini pancarte și cer să fie ascultați. Unii au gura astupată cu scoci, în semn că în Ucraina se luptă pentru libertatea cuvântului./snicolau/sdm2

(www.ria.ru – 3 martie)