Avertisment BNR

Banca Națională anticipează o creștere treptată a inflației pe parcursul acestui an până la limita de sus a intervalului țintă de 2,5%. Instituția avertizează, însă că incertitudini și riscuri mari în această perioadă vor fi date de evoluția pandemiei și măsurile restrictive impuse. Alte surse de îngrijorare sunt, potrivit BNR, politica fiscală a guvernului, gradul de absorbție a fondurilor europene, dar și evoluțiile pe piața muncii. Banca Națională mai precizează că în ședința de ieri a conducerii instituției s-a decis menținerea ratei anuale a dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25%./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 martie)