Rusia testează noi tipuri de arme în zona separatistă din estul Ucrainei

Federația Rusă folosește teritoriul regiunilor ucrainene Doneţk și Luhansk pe post de poligon de testare pentru noi tipuri de arme, astfel că situația din estul Ucrainei rămâne tensionată și tinde să se înrăutățească – avertizează comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, Oleksandr Sirski. Oficialul militar a făcut o declaraţie în acest sens în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o în Turcia cu ministrul turc al apărării naționale, Hulusi Akar, și comandantul forțelor terestre turce, generalul Ümit Dündar. „Forțele armate din Ucraina opun rezistenţă unei grupări teroriste care include unități regulate ale forțelor armate ale Rusiei. Situația rămâne tensionată și tinde să se agraveze. Agresorul folosește teritoriul regiunilor Doneţk și Luhansk pe post de poligon de testare pentru noi arme. În același timp, Ucraina, în pofida situației dificile, a obținut un succes semnificativ în ceea ce priveşte dotarea forțelor sale armate cu arme și echipament militar” – a precizat Sirski, mulţumind Turciei pentru faptul că nu a recunoscut anexarea Crimeii de către Rusia./sdan/aionescu

www.ukrinform.ua – 25 martie