Statul român a acceptat să plătească daune

Statul român a acceptat să plătească daune în valoare de 230 de miloane de lei către constructorul italian al Lotului 2 de pe autostrada A1. Aceasta este cea mai importantă condiţie pentru deblocarea licitaţiei de proiectare şi execuţie a secţiunii de autostradă care lipseşte din componenţa A1 între Sibiu şi Vama Nădlac II – după cum au declarat pentru Radio România Actualităţi surse oficiale din Ministerul Transporturilor. Concret, contractul pentru segmentul de autostradă, cu o lungime de 13 kilometri, dintre localităţile Holdea, judeţul Hunedoara şi Margina, în Timiş, a fost reziliat în mod abuziv în 2017, iar anteprenorul din Italia a dat statul român în judecată, a câştigat la Tribunalul de Arbitraj Internaţional, de la Paris, despăgubiri de 270 de milioane de lei. Acum, că statul român va plăti despăgubirile, se poate continua licitiaţia pentru construcţia respectivului segment – ne-a transmis reporterul nostru Alex Lancuzov.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 aprilie)/eendrefy/sdm2