Revista presei internaționale – 2 aprilie

Noile bilanțuri ale pandemiei de Covid-19 în lume plasează pe primele locuri privind decesele Statele Unite, Brazilia, Mexicul, India și Regatul Unit, consemnează presa internațională. Totodată, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a criticat lentoarea vaccinării în Europa, apreciind situația epidemnică drept deosebit de îngrijorătoare, în momentul în care mai multe ţări europene, printre care Franţa, au fost nevoite să-şi înăsprească măsurile sanitare, scrie France24. Uniunea Europeană nu a reușit să își îndeplinească obiectivele de vaccinare stabilite pentru primul trimestru al acestui an de a vaccina, până la sfârșitul lunii martie, 80% din populația de peste 80 de ani și 80% din personalul sanitar, procentele pentru aceste categorii fiind mult mai mici, notează Publico. Europa nu a investit suficient în dezvoltarea vaccinurilor anti-Covid-19 și în extinderea capacităților de producție, potrivit secretarului de stat francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, citat de Politico. Oficialul francez a declarat că UE trebuie să se echipeze mai bine pentru a produce rapid la scară largă vaccinuri de a doua generație și să deblocheze, la nivel european, câteva miliarde de euro, în următoarele luni, pentru acest demers, adaugă Politico. În plus, liderii Franței, Germaniei și Rusiei au organizat o conferință telefonică privind desfășurarea achizițiilor, aprovizionării și producției vaccinului rusesc Sputnik V în UE, deși Agenția Europeană pentru Medicamente efectuează încă teste, informează EUObserver. Discuțiile dintre Germania, Franța și Rusia cu privire la livrarea în UE a vaccinului rusesc Sputnik V au implicații care trec mult dincolo de actualele preocupări de ordin sanitar, opinează The Telegraph. Abia au trecut câteva săptămâni de când noua evaluare a riscurilor strategice a Regatului Unit a identificat Rusia drept cea mai gravă amenințare la adresa stabilității Occidentului și, cu toate acestea, cele mai mari două țări din UE se gândesc să se asocieze cu Kremlinul în tentativa de a corecta penuria de vaccinuri pe care tot ele au creat-o, critică ziarul britanic. Pe de altă parte, persistența incertitudinii cu privire la utilizarea vaccinului Oxford-AstraZeneca de către UE pe viitor ar putea forța blocul să încheie un acord pentru vaccinul rusesc, continuă The Telegraph. Mai mult, dependența Germaniei de gazul rusesc nu ar face decât să crească, odată ce controversatul proiect al gazoductului Nord Stream 2 va fi fost finalizat, și dacă s-ar mai adăuga și o dependență de vaccinuri, acest fapt ar consolida o relație în curs de înmugurire care va da palpitații restului Europei, conchide The Telegraph.
Un scandal de spionaj cu documente NATO zguduie Roma, după ce un căpitan al Marinei militare italiene a fost acuzat de acte de spionaj politico-militar și de periclitare a securității statului, scriu La Stampa și Il Mesaggero, iar Agenția ANSA precizează că documentele vândute de oficialul militar italian unui diplomat rus au ridicat îngrijorări de securitate și pentru alți membri ai alianței militare occidentale. Nu este prima dată când un caz de spionaj ajunge să afecteze relațiile dintre Roma și Moscova, amintește Il Fatto Quotidiano, menționând un act de spionaj economic depistat în septembrie 2019, la Napoli.
În plan militar, Pentagonul este în alertă în timp ce Rusia își intensifică activitatea în Europa de Est și Arctica, prezentând o nouă provocare pentru administrația Biden, au declarat oficiali militari citați de Politico. Luni, avioanele NATO s-au ridicat de la sol de 10 ori pentru a răspunde unui număr neobișnuit de mare de avioane de vânătoare și bombardiere rusești depistate în apropierea spațiului aerian aliat, explică Politico, după ce, săptămâna trecută, trei submarine rusești înarmate nuclear au străpuns câțiva metri de gheață în Arctica, într-o nouă demonstrație de forță menită a sublinia eforturile Moscovei de a-și reafirma influența pe scena globală, notează Politico.
Cea mai mare întrebare a următoarelor decenii, crede Foreign Policy, va fi dacă statele pot să limiteze competiția globală la domeniile economic și politic, și astfel să se cruțe pe ele însele și lumea de ororile unui alt mare război, ba chiar și de confruntările încă înspăimântătoare ale unui nou război rece.

(Cristina Zaharia – RADOR)