Ministerul Sănătății nu are bază legală pentru achiziționarea testelor rapide pentru școli – spune Vlad Voiculescu

Ministerul Sănătății nu are bază legală pentru achiziționarea testelor rapide pentru școli, a afirmat astăzi ministrul Vlad Voiculescu, subliniind că acestea nu sunt un filtru atât de bun pe cât se dorește. Reacția șefului de la Sănătate vine după ce ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut că instituția pe care o conduce nu are competențe și atribuții pentru achiziția niciunui tip de test medical și că mizează pe implicarea Ministerului Sănătății în asigurarea unei protecții sanitare corespunzătoare în școlile din România. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a subliniat însă că testele din salivă pe care le dorește Ministerul Educației nu sunt incluse în metodologia de lucru a Institutului Național de Sănătate Publică, întrucât nu sunt suficient de bune./lalexandrescu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 aprilie