Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului de la 1 mai

Domeniul Regal de la Săvârşin va fi deschis publicului, începând cu 1 mai – a anunţat familia regală a României. Domeniul poate fi vizitat până la 1 octombrie în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 9:00 și 18:00. Vizitarea parcului se face în prezența unui ghid. Grupuri organizate pot vizita domeniul și în restul anului, precum și în alte zile ale săptămânii, dacă solicită în prealabil, pe e-mail sau telefonic, o vizită specială, mai arată familia regală. Printre atracţiile Satului Regal se numără: Muzeul Automobilului, Atelierul auto al Regelui Mihai, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, precum și magazinul de suveniruri./geftene/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 aprilie)