Şedinţă de guvern

Realizator: Guvernul ar urma să deblocheze în şedinţa de astăzi ajutoare pentru unităţile sanitare afectate de pandemia de coronavirus. Tot azi, executivul va adopta o ordonanţă prin care părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului, fiind oferit un aşa-numit stimulent de reinserţie de 1.500 de lei, după cum aflăm din relatarea reporterului nostru Petruţa Obrejan:

Reporter: Ministrul muncii, Raluca Turcan, speră că prin majorarea consistentă a acestuia cel puţin 25% dintre cei aflaţi în concediu de creştere a copilului să revină la serviciu. Potrivit ministrului, proiectul de ordonanţă de urgenţă, care se va afla astăzi pe masa guvernului, sprijină atât angajatorii, punându-le la îndemână forţă de muncă, cât şi angajaţii care nu se vor putea deprofesionaliza într-un timp atât de scurt.
Raluca Turcan: Încurajăm părintele care se află în concediu de creştere a copilului să se întoarcă la muncă, pentru că această măsură de întoarcere în activitate înainte de 6 luni. Un stimulent de reinserţie de 1.500 de lei, deci mult mai mare decât ceea ce exista până acum, şi anume 650 de lei, va fi completat de un alt proiect al nostru de construcţie de creşe şi grădiniţe la nivel naţional.

Reporter: Miniştrii vor mai aproba astăzi şi scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlul gratuit unor unităţi sanitare din Bucureşti, Timişoara, dar şi din alte judeţe, printre care Alba, Argeş, Brăila, Dolj, Hunedoara şi Suceava, în vederea protejării populaţiei afectate de noul coronavirus. Tot astăzi va fi discutat şi memorandumul legat de aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE./lcoman/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 aprilie