Agenda şedinţei de guvern de joi

Realizator: Guvernul are programată o şedinţă, joi, la ora 13:00. Pe agendă se află, printre altele, principiile care vor sta la baza elaborării noii legi a salarizării din sistemul bugetar, dar şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Are detalii redactorul nostru Petruţa Obrejan:
Reporter: Agenţii economici care deja au fost amendaţi de două sau trei ori şi nu vor să respecte măsurile anti-COVID s-ar putea trezi cu întreaga activitate suspendată temporar, potrivit unui proiect de lege, ce se va afla astăzi în atenţia guvernului. Ministrul de interne, Lucian Bode, spunea că într-o primă fază se va afişa la intrarea în sediu a unui mesaj de închidere a spaţiului, precizându-se data până la care va fi valabilă această sancţiune, iar, dacă nu va fi respectată decizia, atunci se vor aplica sigilii. Miniştrii vor discuta şi memorandumul pe baza căruia vor fi elaborate criteriile necesare noii legi a salarizării, o lege în care sporurile vor fi acordate doar pentru cazuri speciale. Tot astăzi, ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, ar urma să prezinte situaţia execuţiei bugetare privind cheltuielile de personal pentru toţi ordonatorii de credite. Şeful executivului, Florin Cîţu, atrăgea atenţia că limita de 110 miliarde de lei prevăzută în buget nu poate fi depăşită. De asemenea, miniştrii ar putea discuta şi un memorandum referitor la aducerea în România a unei noi tranşe de 300 de mii de doze de vaccin Pfizer, dar şi un proiect de ordonanţă de urgenţă de suplimentare a plăţii medicilor de familie, care efectuează vaccinarea cu 40 de lei. Şi proiectul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia s-ar putea afla astăzi în atenţia cabinetului./lcoman/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 aprilie)