PSD a cerut convocarea birourilor permanente reunite ale parlamentului, pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă

Realizator: PSD a cerut convocarea birourilor permanente reunite ale parlamentului pentru luni, 19 aprilie, pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă, privind falsificarea datelor pandemiei. Vicepreședintele Sorin Grindeanu a cerut reprezentanților USR-PLUS să susțină înființarea comisiei și le-a recomandat să sesizeze organele de anchetă dacă au date privind nereguli la UNIFARM.
Sorin Grindeanu: Datele din pandemie au fost măsluite. Românii trebuie să afle adevărul, iar USR, urmare a ceea ce am auzit azi, este dator ca luni să voteze pentru înființarea comisiei de anchetă solicitată de PSD. Iarăși PSD a avut dreptate și în ceea ce privește tunurile date de UNIFARM.
Realizator: Amintim că în prima parte a zilei, fostul ministru Vlad Voiculescu a lansat critici dure la adresa premierului și a susținut că anul trecut au fost raportate mai puține decese în spitalele COVID, față de numărul real. El a apreciat de asemenea, că UNIFARM este una dintre companiile de stat în pericol de dispariție și că a fost unul dintre marile jafuri ale pandemiei./rjurubita/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 aprilie)