Pregătiri pentru funeraliile prințului Philip

Realizator: Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va fi înmormântat astăzi în cripta regală din capela Saint George a Castelului Windsor. Va fi o ceremonie în format restrâns, iar slujba religioasă va începe cu un minut de reculegere la nivel național. Funeraliile ducelui de Edinburgh vor avea loc în conformitate cu ultimele dorințe ale sale și vor fi un prilej de a omagia viața și activitatea de peste 70 de ani a prințului consort în slujba reginei, a Marii Britanii și al țărilor din Commonwealth. Corespondenta noastră Aura Neag prefațează evenimentul.

Reporter: Pregătirile pentru funeraliile prințului Philip sunt definitivate până la ultimul detaliu. Multe dintre ele au fost decise chiar de prințul Filip însuși, spune șeful forțelor armate, sir Nick Carter, care va coordona o parte din ceremonia militară ce însoțește funeraliile. ”Ceea ce oamenii vor remarca sunt diferite detalii în ceea ce privește ceremonia, care au amprenta lui peste tot. Aceste reflectă interesele lui și atenția lui la detalii. Oamenii vor realiza că este vorba de o viață care merită explorată și cred că vor fi surprinși să vadă lucrurile pe care le-a făcut și ceea ce a reușit să obțină în cei 99 de ani”. Trupul neînsuflețit al prințului Philip va fi dus dintr-o capelă privată în biserica unde va avea loc slujba pe un Land Rover modificat, mașină care a fost construită după designul prințului Philip. Land Rover-ul este vopsită în verde, culoare definitorie a forțelor armate. Prințul Philip a servit cu distincție în cel de al doilea război mondial în cazul Marinei Regale a Marii Britanii. De o parte și de cealaltă a sicriului se vor afla cei patru copii ai prințului Philip, iar în spatele vor fi trei nepoți. Majestatea sa Regina Elisabeta a II-a se va afla într-oo mașină, în spatele cortegiului.#HUN/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 aprilie