Peste 87.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Peste 87.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore – potrivit Comitetului Naţional pentru Imunizare Anti-COVID. Dintre acestea, 66.700 au fost vaccinate cu Pfizer, peste 10.000 cu serul AstraZeneca şi tot peste 10.000 cu cel de la Moderna. Au fost întregistrate 139 de reacţii adverse. Între timp, potrivit unui ultim bilanţ, sunt încă 2.989 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, s-au înregistrat 150 de decese, iar la Terapie Intensivă sunt acum internaţi 1.405 pacienţi. În zona roşie mai sunt judeţele Ilfov şi Cluj şi municipiul Bucureşti, cu peste 4 cazuri la mia de locuitori. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 aprilie)/eendrefy/denisse