Germania scoate în afara legii organizația islamică Ansaar, acuzată că finanțează terorismul

Germania interzice organizația islamică Ansaar International, despre care spune că a finanțat terorismul în întreaga lume, a transmis miercuri Ministerul german de Interne. „Dacă doriți să combateți teroarea, trebuie să-i epuizați sursele de finanțare”, a transmis printr-o postare pe Twitter ministrul de interne, Horst Seehofer. Ansaar și o organizație afiliată „au răspândit o viziune salafistă asupra lumii și finanțează teroarea în lume sub umbrela ajutorului umanitar”, a precizat ministrul. Potrivit cotidianului german Bild, poliția a percheziționat mai multe clădiri din 10 landuri germane ca parte a măsurii de scoatere în afara legii a organizației. Poliția a descins în 2019 în birourile aparținând Ansaar, precum și la sediul WorldWide Resistance-Help, sub suspiciunea că finanțează gruparea militantă palestiniană Hamas, care se află pe lista neagră a Uniunii Europene privind terorismul. Gruparea Ansaar susține, pe pagina sa de internet, că oferă ajutor umanitar persoanelor afectate de război și crize, construind sau finanțând spre exemplu construcția de spitale, orfelinate și școli./cstoica/pvelisar

(REUTERS – 5 mai)