Ordin de începere pentru SF și PTE  – Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Vineri, 07.05.2021, CNAIR S.A. a dat Ordinul de începere pentru Completarea/Revizuirea/Actualizarea Studiului de Fezabilitate și elaborarea P.A.C., P.A.D. și P.T.E. pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, contract semnat cu firma CONSITRANS S.R.L. în data de 08.04.2021.

Lungimea estimată traseu: 100 km.

Valoarea contractului: 58.830.448,35 lei fără TVA.

 Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.

 Durata de realizare a acestor servicii este de 25 luni, după cum urmează:

·         12 luni pentru Revizuirea/Completarea Studiului de Fezabilitate.

·     6 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (P.A.C.), inclusiv verificarea P.A.C. de catre specialiști atestați;

·      6 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE) și a Detaliilor de Execuție, inclusiv verificarea de către verificatori atestați;

·         1 luna pentru asistență tehnică pentru cererea de finanțare, asistență tehnică pentru contractarea execuției lucrărilor.