Arabia Saudită a anunţat că şi străinii vor putea participa anul acesta la pelerinajul tradiţional de la Mecca

Autorităţile din Arabia Saudită anunţă că pelerinii străini vor putea participa la pelerinajul tradiţional la Mecca anul acesta, dar în condiţii speciale pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Visul oricărui musulman este să ajungă la Mecca, însă după ce a început pandemia, autorităţile saudite au decis să permită doar 10.000 de pelerini din ţară. Trei milioane de pelerini din toată lumea au rămas dezamăgiţi. Arabia Saudită a transmis acum că sunt bineveniţi şi pelerinii străini. Detalii suplimentare vor fi făcute publice în viitor. Agenţia de presă de stat informează că autorităţile sanitare continuă să gestioneze situaţia generată de COVID-19 – relatează corespondentul BBC./aboboc/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 mai)