Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că o eventuală deschidere a restaurantelor în proporţie de 100% va presupune anumite condiţii de acces

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, astăzi, că o eventuală deschidere a restaurantelor în proporţie de 100% va presupune anumite condiţii de acces, nefiind luată încă o decizie în acest sens. El a adăugat că o decizie finală privind restaurantele se va lua până la 1 iunie. Şeful DSU a precizat, totodată, că, în prezent, în zonele cu incidenţa sub 1,5 îmbolnăviri la mia de locuitori este permis un grad de ocupare în restaurante de 50%, cu acces necondiţionat. El a mai spus că autorităţile nu au discutat încă despre varianta unei ‘compartimentări a restaurantelor pentru vaccinaţi şi nevaccinaţi’, întrebat despre faptul că se vorbeşte în spaţiul public despre acest lucru./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai