Ritmul de vaccinare anti-COVID-19 în mai multe oraşe din ţară

Municipiul Cluj-Napoca are în prezent cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional. 40% din populaţie a făcut cel puţin o doză din cele patru seruri folosite în România. Şi în Bucureşti sunt vaccinaţi ceva mai bine de o treime dintre locuitori: 33,8%. Ca medie judeţeană Clujul este pe primul loc cu 30% din populaţie vaccinată. Un ritm bun se consemnează şi în Sibiu, Braşov sau Timiş, toate cu procente de peste 23%, conform datelor prezentate marţi de coordonatorul Campaniei Naţionale de Imunizare, Valeriu Gheorghiţă. El a explicat că situaţia din nord-estul şi sudul ţării, unde rata de vaccinare este mult mai scăzută, este o consecinţă a mai multor factori: nivelul de îmbătrânire a populaţiei, mai ales în mediul rural, unde fenomenul de dezinformare este perceput mai amplu; practica religioasă a fiecărei persoane în parte; statutul social şi profesional al persoanelor respective. Autorităţile trebuie să găsească soluţii şi să asigure accesul la informare şi comunicare – a mai precizat Valeriu Gheorghiţă – adăugând că nicio persoană nu trebuie stigmatizată, pentru că nu este hotărâtă să se vaccineze./lcoman/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)