Kievul reacţionează la afirmaţia lui Vladimir Putin privind „transformarea Ucrainei într-un antipod al Rusiei”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleg Nikolenko, a declarat că afirmaţiile președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, referitoare la „transformarea Ucrainei într-un fel de antipod al Rusiei” demonstrează o lipsă de înțelegere a proceselor interne care au loc în statul ucrainean. Potrivit lui Nikolenko, ucrainenii, ca națiune suverană, îşi determină în mod independent direcţia de dezvoltare, fără a fi influenţaţi de părţi terțe. „Nici tancurile rusești, nici purtătorii de idei toxice ale ”lumii ruse” nu au putut și nu vor putea opri transformarea Ucrainei într-un stat democratic european modern” – a subliniat purtătorul de cuvânt al MAE de la Kiev. Acesta a mai menționat că Rusia a investit resurse semnificative pentru a face această cale cât mai dificilă, iar Ucraina este nevoită să ia măsuri decisive pentru a răspunde unor astfel de acţiuni ale Moscovei. „Acest lucru se referă şi la lupta împotriva dezinformării, la neutralizarea agenților de influență externă și la eliminarea focarelor care subminează reformele structurale din statul nostru” – a adăugat Nikolenko. „Geografia nu poate fi schimbată. După sfârșitul conflictului armat ruso-ucrainean și după dezocuparea teritoriilor noastre, Ucraina şi Rusia vor trebui să coexiste pe baza respectului reciproc și a neintervenției în afacerile interne. Și cu cât va realiza mai repede conducerea rusă acest lucru, cu atât mai repede se va putea concentra pe rezolvarea problemelor prioritare ale populației ruse. În opinia noastră, exact asta așteaptă cetățenii ruși de la autoritățile ruse” – a conchis Oleg Nikolenko. Purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean a făcut aceste declaraţii după ce, pe 14 mai, liderul rus, Vladimir Putin, care a avut o reuniune cu membrii Consiliului de Securitate, a numit Ucraina drept un „antipod al Rusiei”. „Judecând după toate acestea, iar acest lucru este foarte trist, Ucraina este transformată lent, dar sigur, într-un fel de antipod al Rusiei, într-un fel de anti-Rusie, într-o platformă de pe teritoriul căreia se pare că vom primi permanent noutăţi ce vor necesita o atenţie specială din partea noastră din punctul de vedere al asigurării securităţii Federaţiei Ruse” – a declarat Vladimir Putin. Declaraţia liderului de la Kremlin a fost precedată de o decizie a unei instanţe de la Kiev de a-l plasa pe deputatul ucrainean pro-rus Viktor Medvedciuk în arest la domiciliu, în urma acuzaţiilor de înaltă trădare. Viktor Medvedciuk este cunoscut pentru legăturile sale cu Rusia, preşedintele Vladimir Putin fiind naşul uneia dintre fiicele sale./sdan/ilapadat

(www.unian.net – 15 mai)