Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu va fi scos la licitaţie

Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu va fi scos la licitație astăzi la prețul de pornire de 25.000 de euro. Primul avion de pasageri construit în România Rombac – 1- 11 a fost prezentat public în august 1982, iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiași an pe Aeroportul Băneasa, în fața întregii conduceri a statului. Zborul inaugural cu pasageri a avut loc în ianuarie 1983, pe ruta București-Timișoara, iar prima cursă externă a fost efectuată în martie același an pe ruta București Londra. România devenea astfel primul stat comunist din lume, exceptând Uniunea Sovietică, ce producea un avion de pasageri cu reacție, motoarele fiind fabricate în țara noastră sub licența Rolls Royce. La licitație va fi scos și avionul de același tip folosit în primul mandat al președintelui Ion Iliescu, ultimul Rombac 1-11 construit în România./apuscasu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -27 mai