Talibanii afgani ocupă rapid noi teritorii

Talibanii şi-au intensificat atacurile în Afganistan, ocupând mai multe districte şi provocând pierderi considerabile forţelor de securitate. Oficialităţile locale au anunţat că militanţii au ocupat capitalele a două districte din provincia Kunduz, în nordul ţării. Îngrijorătoare pentru guvern este viteza cu care talibanii ocupă noi teritorii. Conform unor rapoarte, aproximativ 20 de districte au fost ocupate de insurgenţi în ultimele săptămâni, unele dintre acestea nu departe de capitala ţării, Kabul. Fără a beneficia de întăriri pe front, soldaţii şi alte forţe pro-guvernamentale se predau talibanilor. În condiţiile în care negocierile de pace s-au blocat şi pe fondul retragerii forţelor americane, Afganistanul se confruntă cu perspectiva unui război civil în urma căruia talibanii sunt încrezători că vor obţine o victorie rapidă./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 iunie