Bulgaria s-ar putea confrunta cu un nou val al pandemiei de coronavirus în toamnă

Consilierul ministrului interimar bulgar al sănătăţii, prof. Mira Kojuharova, a atras atenţia că este posibil ca, în toamnă, Bulgaria să se confrunte cu un nou val al pandemiei de coronavirus.
„În prezent, situaţia epidemiologică din ţara noastră este liniştită, dar probabil până la sfârşitul lunii august şi cel târziu la începutul lunii septembrie ne aşteaptă un val similar, aşa cum se dezvoltă şi în alte ţări. Soluţia este vaccinarea.
Depistarea cazurilor de infectare cu varianta Delta a COVID-19 în Bulgaria trebuie să fie un semnal de alarmă pentru sistemul de sănătate şi pentru întreaga societate. Este momentul deciderii unor măsuri, iar oamenii trebuie să se protejeze, vaccinându-se. Cine nu a fost bolnav şi nu s-a vaccinat, trebuie să se imunizeze. Suntem la sfârşitul lunii iunie – există suficient timp şi posibilitatea ca oamenii să se imunizeze cu ambele doze de vaccin înainte de toamnă şi înainte ca numărul de noi infectări să înceapă să crească.
Cu cât sunt mai multe persoane vaccinate, cu atât vom avea mai puţine cazuri. Persoanele imunizate sunt protejate de o manifestare severă a bolii şi de spitalizare”, a subliniat Kojuharova./ddaniela/ilapadat

(www.dariknews.bg – 29 iunie)