Două formațiuni s-au clasat foarte aproape în alegerile din Bulgaria

Realizator: Nici un partid nu a câștigat detașat la alegerile legislative din Bulgaria, organizate pentru a doua oară în trei luni. Două formațiuni s-au clasat foarte aproape: partidul condus de fostul premier și gruparea antisistem, condusă de un cântăreț, după cum transmite corespondentul RRA la Sofia Petio Petkov.
Reporter: Dacă se confirmă primele rezultate din exit-poll-uri, în cel de-al 46-lea parlament bulgar vor intra șase partide și coaliţii, cele care au fost prezente și în vechiul parlament. Învingătorul va fi cunoscut abia după încheierea numărării voturilor. În comparație cu alegerile din 4 aprilie, formațiunea lui Trifonov şi-a îmbunătățit rezultatul, iar GERB a dat înapoi. Partidul Socialist, cu 14%-15%, a rămas deocamdată pe locul trei, dar următorul clasat, Bulgaria Democrată, dreapta tradițională, se află la mică distanță și cu voturile din diaspora va putea inversa situația. MDL, partidul turc, ocupă locul 5 cu 9%-12%, dar și aici voturile din diaspora vor putea adăuga un procent, două. ”Ridică-te, mutrele criminale afară!” trece pragul de patru procente, spre deosebire de foștii aliații ai lui Borisov din ”Patrioții Uniți”. Alegerile au decurs într-o atmosferă calmă, cu o participare cu patru, cinci procente mai mică față de cea din scrutinul din 4 aprilie, nefiind semnalate până acum probleme deosebite./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie)