Informaţii din trafic

Realizator: În judeţul Alba, circulaţia pe Drumul Naţional 74 A între Câmpeni şi Abrud a fost reluată, dar cu restricţie de tonaj şi cu limitarea vitezei la 30 kilometri pe oră. Tronsonul Câmpeni – Abrud de pe DN 74 A a fost închis câteva zile din cauza inundaţiilor. Despre cum se circulă la această oră aflăm de la reporterul RRA, Alex Lancuzov. Bună dimineaţa, Alex!
Reporter: Bună dimineața! Este aglomerație pe autostrada Soarelui și pe Drumul Național 39 la Eforie. Valorile ridicate de circulație spre litoral se simt încă de la intrarea pe centura București. Şi în capitală, de pe autostrada A1 București – Pitești se merge în coloană pe ultimii kilometri de pe A1,5 – 6, kilometri de coadă. Pe A2 a plouat slab la Lehliu. Zone cu probleme de fluenţă pe autostrada Soarelui avem la podurile Fetești și Cernavodă, unde asfaltul este vălurit, denivelat. Adaptaţi viteza, păstraţi o distanță de siguranță mai mare între mașini, aenție la motocicliști și la șoferii care tractează rulote sau merg cu autorulote, depășesc camioanele de pe autostradă mai greu. Lucrări cu restricții pe DN7 Valea Oltului, astăzi la Gura Văii, între Râmnicu Vâlcea și Călimăneşti-Căciulata, kilometru 187, cu dirijare la paletă până după orele prânzului Pe Valea Oltului este trafic intens de la prima oră, foarte aglomerată Valea Oltului în sesonul estival, iar pe segmentul din judeţul Sibiu sunt lucrări de lărgire la 4 benzi pe segmentul dintre Boița și Tălmaciu, aproximativ 3 km. Dacă mergeți pe DN1 Valea Prahovei, singura lucrare este la Podul Azuga, dar sunt asigurate două benzi. Ultima informație vine din județul Brașov, pentru șoferii care merg pe DN 73 Pitești – Brașov, continuă asfaltările pe serpentine, la Fundata./amirea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 iulie)