Thailanda – Spitalele sunt copleșite de numărul mare de infecții cu coronavirus

În Thailanda, o morgă a unui spital copleșit de numărul mare de decese pe fondul COVID-19 a început să depoziteze trupurile neînsuflețite în containere frigorifice, recurgând la o măsură pe care a luat-o ultima dată în 2004, în urma unui tsunami devastator. Thailanda se confruntă cu cel mai grav focar de infecții cu coronavirus de la debutul pandemiei în țară, înregistrând sâmbătă un record zilnic de 18.912 de noi infecții și un record negativ de 178 de decese zilnice. De la debutul pandemiei în țară, numărul total de cazuri de infecție a ajuns la 597.287, iar numărul cumulat de decese a ajuns la 4.857. La spitalul universitar Thammasat de lângă capitala Bangkok, o morgă cu 10 congelatoare se ocupă de obicei de până la șapte autopsii pe zi, dar din cauza celui mai recent val al pandemiei de coronavirus, acum trebuie să se ocupe, zilnic, de mai mult de 10 corpuri. „Nu există suficient spațiu, așa că am cumpărat două containere pentru depozitarea corpurilor”, a declarat pentru Reuters Pharuhat Tor-udom, directorul spitalului, adăugând că un container de acest tip costă aproximativ 7.601 dolari. Aproape 20% dintre cadavrele cu o cauză de deces neidentificată s-au dovedit ulterior pozitive la testul pentru COVID-19, copleșind morga și personalul medical, a precizat directorul. „În timpul tsunami-ului, am folosit containere pentru depozitarea corpurilor așteptând autopsierea pentru identificare. Nu a mai trebuit să facem asta până acum”, a menționat Pharuhat. Sâmbătă erau mai multe cadavre ținute într-un container, care așteptau să fie recuperate de rudele lor. „Ceea ce ne face să ne simțim extrem de triști este că nu am reușit să ajutăm persoanele care au murit din cauza lipsei accesului la tratament medical”, a adăugat Pharuhat. Spitalele din Bangkok și din provinciile înconjurătoare sunt copleșite din cauza creșterii numărului de infecții cu coronavirus./cstoica/denisse
(REUTERS – 31 iulie)