Premierul Marii Britanii intenţionează să dea puteri mai mari poliţiei în suprimarea unor proteste

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, intenţionează să extindă un proiect de lege care ar da poliției puteri și mai mari pentru a reprima protestele publice „perturbatoare”. Downing Street a emis luni un comunicat de presă în care a anunțat un amendament la proiectul de lege privind ordinea publică – adoptat de parlamentari în octombrie, anul trecut – pentru a „extinde definiția legală a ‘perturbării grave'” și a permite poliției să intervină preventiv în proteste înainte de „izbucnirea haosului”. Astfel de revizuiri ar extinde proiectul de lege existent, considerând, de exemplu, ilegal ca oamenii să se lege cu lanțuri de clădiri. Premierul Sunak a apărat amendamentul, afirmând că dreptul de a protesta „nu este absolut”, recunoscând totuși că acest drept rămâne un „principiu fundamental al democrației” britanice. „Nu putem avea proteste desfășurate de o mică minoritate care să perturbe viața publicului obișnuit. Nu este acceptabil și îi vom pune capăt”, a declarat premierul conservator duminică./mbaciu/asalar

(EURONEWS – 16 ianuarie)