Calendarul evenimentelor, 3 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, susţine o conferinţă de presă având ca temă analiza primelor 6 luni de funcţionare a SUMAL 2.0 – sistemul informatic de monitorizare a trasabilităţii lemnului

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 60 milioane lei

* Platforma de energie Energynomics organizează o conferinţă de presă pentru lansarea raportului oficial al Energy Strategy Summit 2021 – ora 10:00, la Casa EFdeN, Bulevardul Pache Protopopescu nr. 66.

*Cairo: Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice, Cornel Feruță, cu secretarul general adjunct al Ligii Statelor Arabe, Hossam Zaki

– Partide

*Botoșani: Conferinţă de presă organizată de AUR Botoşani – ora 10:00, Bd. Mihai Eminescu, bloc nr. 8, parter

*Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, şi primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazăr, privind Tuberoza de Hoghilag, care va beneficia de Indicaţie Geografică Protejată, şi Sărbătoarea Tuberozelor (7 – 8 august) – ora 10:30, la sediul din Str. Brukenthal nr. 4

– Administrație

* Şedinţa Consiliului Local Sector 1 – ora 12:00, online

*Arad: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Arad – ora 11:00

* Timișoara: Primăria Timișoara organizează în perioada 1 – 3 august, o serie de manifestări cu ocazia Zilei Timișoarei (3 august). Vor avea loc concerte, expoziții de fotografie, povești cu timișoreni din diaspora, precum și tururi ghidate în cartiere

– Juridic

*Şedinţa Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

– Economic

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) în iunie 2021

* BRD-Groupe Societe Generale anunţă rezultatele aferente primului semestru din 2021

– Învățământ

* Oradea: Asociaţia Dascălilor Bihoreni (ADB) organizează Congresul Internaţional al Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, în perioada 3 – 6 august, cu participarea a 450 de cadre didactice, dintre care în jur de 30 din afara graniţelor României

– Cercetare

* Capidava, jud. Constanța: Academia de vară Atlantykron, ajunsă în acest an la ediția 32, revine în perioada 30 iulie – 6 august, pe insula ”Inelul de piatră”, sub genericul „Legendarium” și sub sloganul ”Înapoi în viitor”, după un an în care s-a desfășurat doar în format virtual

– Istorie

* Vizionarea Conferinţei „Impactul social, politic şi militar al traco-geto-dacilor asupra Romei şi Imperiului Roman. Împăraţi romani de origine traco-geto-dacă”, organizată de Primăria Municipiului Bucureşti şi Casa de cultură „Friedrich Schiller” – pe site-ul www.casaschiller.ro    sau pagina de Facebook www.facebook.com/casadeculturafriedrichschiller

* Buzău: În luna august, se împlinesc 105 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial și de la înființarea Armatei a II-a ale cărei tradiții au fost preluate de către Divizia a II-a Getica cu comandamentul în Buzău. Cu această ocazie, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, în colaborare cu Muzeul Județean Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău și al Diviziei 2 Infanterie Getica, organizează expoziția „Armata Română în Războiul cel Mare 1916-1918”. Un loc special în cadrul expoziției îi este rezervat personalității mareșalului Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a în anii 1916-1917, de numele căruia se leagă victoriile de la Mărăști și Oituz. Expoziția va fi deschisă publicului la sediul Muzeului Județean Buzău, de la ora 10:00, și va putea fi vizitată în perioada 3 august 2021-15 ianuarie 2022

– Cultură

* Și în luna august puteți vedea pe TVR  spectacole preluate de-a lungul anilor din stagiunile „Teatru în TVR”. Pe TVR Iași – La mulți ani, Valeria Seciu! – „Femeia mării”, de Henrik Ibsen. Adaptarea și regia tv: Olimpia Arghir – ora 18:30. Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează evenimentul de lansare a volumului „Noapte credincioasă şi virtuoasă” de Louise Gluck – ora 19:00, la Grădina MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8

* Premiera de gală a filmului „Neidentificat”, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Apetri, o co-producţie România-Cehia-Letonia – ora 20:00, la AFI Cinema City

* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează „Cinema sub stele”, eveniment ce se desfăşoară în Sectorul 6 (30 iul. – 8 aug.) – în Parcul Crângași. Programul zilei:

  • ora 21:00 – „Traducătorii” / Les Traducteurs (Franţa/ Belgia, 2019, mister, thriller, 105 min) N-15

* Sebeș: Turneul Internaţional Stradivarius, ediţia a XIV-a, va prezenta, într-o serie de 13 concerte, în catedrale şi spaţii inovative din România, în perioada 25 iulie – 11 august, Simfonia a 9-a – „Odă Bucuriei” – compusă de Ludwig van Beethoven, într-o transcripţie pentru vioară şi pian de Hans Sitt. Concertele vor fi susţinute de violonistul Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder-Voicu şi de pianistul spaniol Josu de Solaun. Turneul Internaţional Stradivarius 2021 este dedicat şi în acest an unei cauze de interes public – se lansează Bursa „Adrian Tomescu” (reputat pianist, tatăl violonistului Alexandru Tomescu) şi va fi acordată unui tânăr muzician activ al Fundaţiei Culturale „Remember Enescu”, în urma deciziei unui juriu. Din program:

  • ora 19:30 – Concertul are loc la Catedrala Evanghelică-Reformată

* Sighișoara: Cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 30 iulie – 8 august 2021, în câteva dintre cele mai frumoase sate și orașe din Transilvania: Brașov, Criș, Feldioara, Sighișoara, Prod, Meșendorf, Viscri și Măgura. Concertele Festivalului SoNoRo Musikland vor răsuna anul acesta și în Sighișoara, la Biserica din Deal și în Sala Barocă a Primăriei. De asemenea, publicul Musikland este invitat să descopere cu ajutorul muzicii și splendidul castel Bethlen din Criș. Printre muzicienii care vor concerta se numără violoniștii Nicolas Dautricourt, Alexander Sitkovetsky, Ioana Goicea și Valentin Șerban, violiștii Răzvan Popovici și Peter Langgartner, violonceliștii Justus Grimm, Andrei Ioniță și Radu Nagy, pianistele Diana Ketler și Mara Dobrescu, precum și Miruna Nagy (harpă), Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), Pablo Barragan Hernandez (clarinet) și Alberto Mesirca (chitară). Accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro  sau 0741.190.470. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Agenția de presă RADOR. Programul zilei:

  • ora 19:00 – „Cântecele Noastre” – la Sala Barocă a Primăriei Municipiului Sighișoara

* Sinaia: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Primăria Sinaia, organizează în perioada 3 – 23 august, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, ediţia a XXII-a. După o ediţie exclusiv în aer liber în anul 2020, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, revine în 2021 cu ediția a XXII-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, fără a renunţa, aşadar, la evoluţiile în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, Muzeul Sinaia, Casino-ul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Centrul Cultural Carmen Sylva şi nu numai. Proiectul este creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu. Ediţia din acest an, are în centru prezența a trei dintre orchestre naționale de tineret, respectiv Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra şi, nu în ultimul rând, Orchestra Junior, care va susţine un concert în aer liber la Centrul Cultural Carmen Sylva, sub bagheta lui Andrei Stănculescu, solişti Cristina Fieraru – soprană, Ștefan Aprodu – vioară, Juan Manuel Gomez – corn, sub genericul de la muzica clasică la muzica de film. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Programul zilei:

  • ora 19:00 – „Concertul Inspirații George Enescu – 140” – „Constantin Brâncuși – 145, de la clasic la folclor”. Participă soliștii Orchestrei Române de Tineret – la Casino Sinaia, în aer liber

* Gyula, Ungaria: Teatrul Maghiar de Stat Cluj prezintă spectacolul „Scripcarul pe acoperiş” de Sheldon Harnick – Jerry Bock – Joseph Stein, regizat de Laszlo Beres, în cadrul Festivalului Artelor – Teatrul de Cetate din Gyula – ora 20:30, pe Scena lacului. Spectacolul va avea loc în cadrul programului „Săptămâna Teatrelor din Transilvania”.

– Sport

*Cluj-Napoca: Se desfăşoară turneul de tenis WTA de la Cluj-Napoca, Winners Open (2-8 august)

* Timișoara: Meciul de fotbal U18 – România – Bosnia-Herțegovina – ora 19:00, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”

* Tokyo:Jocurile Olimpice de Vară – Tokyo 2020 (23 iulie – 8 august) – Sportivi români în competiţii:

  • atletism

Ora 13:15 (Olympic Stadium) aruncarea greutăţii – calificări – Grupa A: Rareş Andrei Toader

Ora 14:35 (Olympic Stadium) aruncarea ciocanului – feminin – finala: Bianca Florentina Ghelber

  • gimnastică artistică: ora 11:50 (Ariake Gymnastics Centre) bârnă – feminin – finala: Larisa Iordache
  • kaiac-canoe:

Ora 03:44 (Sea Forest Waterway) canoe-2, 1.000 m, masculin – semifinala 1: Cătălin Chirilă, Victor Mihalachi

Ora 05:45 (Sea Forest Waterway) canoe-2, 1.000 m, masculin – Finala B

Ora 05:53 (Sea Forest Waterway) canoe-2, 1.000 m, masculin – Finala A

  • lupte: ora 06:00 (Makuhari Messe A) lupte libere – cat. 62 kg feminin – optimi: Kriszta Tunde Incze – Marianna Sastin (Ungaria)

– S-a întâmplat într-o zi de 3 august

* Cu 529 de ani în urmă (1492) începea prima călătorie a navigatorului genovez Cristofor Columb (august 1492 – martie 1493), care-şi propusese să ajungă în Indii. Din 1492 în serviciul Spaniei, Columb a întreprins, între anii 1492 şi 1504, patru călătorii, descoperind majoritatea insulelor din America Centrală şi atingând coastele Americii Centrale şi Americii de Sud. Ziua de 12 octombrie 1492, când a descoperit insula Watling (San Salvador) din arhipelagul Bahamas, este considerată data descoperirii Americii (Lumea Nouă)

* Acum 243 de ani (1778) a fost inaugurat „Teatrul Scala” din Milano, cu opera „Europa riconosciuta”, de Antonio Salieri, fiind iniţial cunoscut sub numele de „Nuovo Regio Ducale Teatro alla Scala”, unul dintre cele mai renumite teatre de operă și balet din lume. Teatrul are asociată o școală, cunoscută sub numele de Accademia Teatro alla Scala, care oferă formare profesională în muzică, dans, coreografie și scenaristică. Sezonul La Scala se deschide în mod tradițional la 7 decembrie, ziua Sfântului Ambrozie, sfântul patron al orașului Milano

* Cu 226 de ani în urmă (1795) s-a înfiinţat Conservatorul de Muzică din Paris, prin reorganizarea Şcolii Regale şi a Institutului Naţional de Muzică, sub conducerea muzicologului Bernard Sarrette (1765 – 1858)

* În urmă cu 156 de ani (1865) a fost reprimată de armată mişcarea împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza (aflat la Ems, în Germania), organizată de cele două grupuri opoziţioniste, conservatorii şi liberalii radicali (care vor sfârşi prin a-l detrona pe domnitor la 23.II.1866) (3/15)

* Cu 92 de ani în urmă (1929), în România, era creată Regia Autonomă a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor (PTT), care a luat în exploatare şi administrare serviciile publice de poştă, telegraf şi telefon

* Acum 73 de ani (1948) Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române emitea Decretul nr. 175/1948 pentru reforma învățământului în România, prin care întregul învăţământ era unificat şi laicizat, potrivit modelului sovietic, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 177 din 3 august 1948. S-a aflat în vigoare de la 3 august 1948 până la 31 august 1968, fiind înlocuit prin Legea 11/1968

 

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Timişoarei”; marcată, din 1999, la iniţiativa municipalităţii de pe Bega; este data la care, în anul 1919, batalioane de dorobanţi, conduse de generalul Virgil Economu, au intrat în oraş şi au instaurat prima administraţie română care a luat locul celei sârbeşti; o săptămână mai târziu, la 10.VIII.1919, bănăţenii votau unirea Banatului cu România

– 1834: S-a născut Ioan M. Bujoreanu, prozator, autor dramatic de ocazie (dar nu lipsit de talent), publicist şi traducător (a tradus din Boccaccio, Florian şi Paul de Kock) (m. 1899)

– 1905, 3/16.VIII: S-a născut regizorul de teatru şi profesorul Moni Ghelerter (m. 1979)

– 1913: S-a născut medicul Marin Voiculescu; autor de cercetări şi studii în domeniul bolilor contagioase; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1991)

– 1926: S-a născut Neculai Alexandru Ursu, filolog, lingvist, editor şi istoric literar; membru corespondent al Academiei Române din 2013 (m. 2016) – 95 de ani

– 1929: S-a născut muzicologul şi criticul muzical Alfred Hoffman (m. 1995)

– 1932: S-a născut Ion Pascadi, estetician şi traducător (m. 1979)

– 1934: S-a născut pictoriţa Angela Popa-Brădean

– 1937: S-a născut sculptorul Grigore Patrichi–Smulţi (m. 2012)

– 1943: S-a născut Cornel Ungureanu, critic și istoric literar, eseist, publicist și profesor

– 1945: S-a născut muzicologul şi criticul muzical Luminiţa Vartolomei; a lucrat la Radiodifuziunea Română – Redacţia emisiunilor muzicale, în perioada 1.IX.1968 – 1.I.1972; a continuat să colaboreze la Radio şi după transferul său la Filarmonica „George Enescu”; autoare a unor lucrări de specialitate, unele realizate în colaborare cu Iosif Sava

– 1952: S-a născut pictorul Grigorian Rusu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Craiova (m. 2020)

– 1956: S-a născut pictorul şi graficianul Aureliu Răzvan Ionescu (m. 2016) – 65 ani

– 1961: A murit George Breazul, muzicolog şi folclorist (n. 1887) – 60 de ani

– 1962: S-a născut antrenoarea Mariana Bitang, care, alături de Octavian Bellu, a condus lotul naţional de gimnastică feminină, fiind considerați unii dintre cei mai de succes antrenori de gimnastică din lume

– 1965: S-a născut artistul plastic Silviu Bârsanu, membru al Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România (m. 2021)

– 1969: S-a născut Mihaela Rădulescu, realizatoare şi prezentatoare de emisiuni de televiziune

– 1973: A murit geologul Augustin Vancea; s-a remarcat în domeniul cercetării și exploatării gazului metan; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1892)

– 1976: A murit muzicologul Victor Iusceanu (n. 1905) – 45 de ani

– 1994: A murit Ion Jovin, medic și profesor; întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti; deţinut politic (1947-1952); membru post-mortem al Academiei Române din 2017 (n. 1899)

– 1999: A murit compozitorul Dinu Petrescu (n. 1939)

– 2016: A murit pictorul creştin Paul Gherasim; unul din întemeietorii Grupului „Prolog”, în 1985 (n. 1925) – 5 ani

– 2019: A murit regizoarea și profesoara Cătălina Buzoianu; o mare personalitate a culturii române care, prin propunerile sale artistice și prin activitatea susținută dedicată învățământului teatral și scenei, în integralitatea ei, a influențat profund teatrul românesc în ultimii 50 de ani (n. 1938)

– 2020: A murit Sorin Burtea, realizator TVR; timp de peste 40 de ani a realizat şi coordonat emisiuni precum „Reflector“, „Economia încotro?“, „Studioul economic“, „Ziua de mâine“; pe TVR Internaţional a realizat şi moderat emisiunea „Investiţi în România” (n. 1953) – 1 an

– 2020: A murit sculptorul Marius Bacriu, președintele Filialei Lugoj a Uniunii Artiștilor Plastici din România (n. 1968) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Teheran: Ceremonia de învestire a noului președinte iranian, Ebrahim Raïssi (3 – 5 aug.)

  • Manifestaţii în Suedia şi Germania ale iranienilor care se opun învestirii lui Raisi

– Liban: Publicarea unui raport al Human Rights Watch pe tema anchetei privind explozia din portul Beirut

– Brunei: A 54-a reuniune a miniştrilor de externe din ASEAN (3 – 7 aug.)

– SUA: Forum Aspen online privind securitatea  (3 şi 4 aug.)

– Luxemburg:Eurostat publică datele privind preţurile producţiei industriale în iunie 2021

– Singapore: APEC Business Advisory Council – Consiliul consultativ pentru afaceri (reuniune virtuală)

– Al doilea zbor fără pasageri al capsulei Starliner aparţinând Boeing către Staţia Spaţială Internaţională

 

Aniversări – Comemorări

– 1784: A murit Giovanni Battista Martini (numit, în mod obişnuit, Padre Martini), teoretician şi istoriograf muzical, compozitor, pedagog şi dirijor italian (n. 1706)

– 1805, 3/4: S-a născut Sir William-Rowan Hamilton, matematician şi astronom irlandez; contribuţii în domeniile algebrei, opticii şi mecanicii analitice (m. 1865)

– 1811: S-a născut inventatorul american Elisha Graves Otis; a expus în 1853, în Crystal Palace din New York, primul ascensor destinat transportului persoanelor şi dotat cu un sistem special de siguranţă (m. 1861) – 210 ani

– 1904: S-a născut Clifford D. Simak, scriitorul american de science-fiction (m. 1988)

– 1905: S-a născut Franz König, cardinal austriac, inițiator al reconcilierii dintre Biserica Catolică și bisericile ortodoxe aflate sub regimul socialist (m. 2004)

– 1920: S-a născut scriitoarea britanică P. D. James (nume complet: Phyllis Dorothy James); multe dintre romanele sale poliţiste au fost adaptate în filme şi seriale de televiziune (m. 2014)

– 1924: A murit Joseph Conrad (pseudonimul lui Józef Teodor Konrad), prozator englez de origine poloneză; maestru al prozei scurte (n. 1857)

– 1929: A murit Emil Berliner, inginer şi inventator american de origine germană (n. 1851)

– 1935: S-a născut Maria Bieşu, soprană din R. Moldova (m. 2012)

– 1938: S-a născut prezentatorul irlandez de radio şi televiziune Sir Terry Wogan, care a lucrat la BBC şi a prezentat mulţi ani concursul Eurovision (m. 2016)

– 1940: S-a născut actorul american Martin Sheen (născut Ramón Gerardo Antonio Estévez)

– 2004: A murit Henri Cartier-Bresson, fotograf şi pictor francez (n. 1908)

– 2006: A murit soprana britanică de origine germană Elisabeth Schwarzkopf (n. 1915) – 15 ani

– 2011: A murit criticul şi istoricul literar italian Rosa Del Conte, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, considerată un veritabil simbol al culturii române în Italia; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1994) (n. 1907) – 10 ani

– 2011: A murit actriţa americană Annette Charles (n. 1948) – 10 ani

– 2017: A murit actorul britanic Robert Hardy (n. 1925)

– 2017: A murit spaniolul Angel Nieto, multiplu campion mondial la motociclism (avea un palmares de 13 titluri mondiale la clase diferite) (n. 1947)