La rectificarea bugetară, unele ministere vor primi bani în plus, iar altele vor avea fondurile reduse

Săptămâna care începe astăzi va aducem noi discuții legate de viitoarea rectificare bugetară. Unele ministere vor primi bani în plus, altele vor avea fondurile reduse, în contextul în care premierul Florin Cîțu s-a declarat nemulțumit de modul în care unii miniștri au cheltuit fondurile pe care le aveau la dispoziție în primele șase luni ale anului. Discuțiile din guvern, dar și din coaliția de guvernare vor mai viza posibilitatea acordării de vouchere celor care se vaccinează.
Reporter: Andrei Șerban – Potrivit unui proiect al rectificării bugetare care a intrat în posesia presei, Ministerul Sănătății va primi cei mai mulți bani, aproximativ 3,5 miliarde de lei, urmat de Ministerul Finanțelor, cu trei miliarde de lei pe care le va folosi la cheltuieli generale, şi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care va primi în plus 1,8 miliarde de lei. Cei mai mulți bani va pierde Ministerul Muncii – aproximativ 2,7 miliarde de lei, urmat de Curtea de Conturi – 10 milioane de lei şi de Senat- 3,9 milioane de lei. Premierul Florin Cîțu a declarat că este nemulțumit de execuția bugetară din primele șase luni pe care au făcut-o majoritatea miniștrilor săi și a reamintit că bani în plus vor primi doar miniștrii care au știut ce să facă cu ei în primele luni ale anului.
Florin Cîţu: Sunt 20 de miliarde de lei aproape credite bugetare care nu au fost cheltuite. Multe dintre ele sunt la investiții, unele sunt la fonduri europene. De aceea am spus că nu sunt mulțumit de execuția bugetară. Cine nu a cheltuit banii până acum trebuie să vină cu explicații foarte bune, pentru că nu putem să punem bani, să alocăm resurse în buget și să le ținem acolo degeaba. Sunt ministere unde avem proiecte cu execuție zero după șase luni de zile.
Reporter: Un alt subiect care va fi discutat în cadrul coaliției de guvernare este legat de posibilitatea acordării unor vouchere persoanelor care se vor vaccina. Guvernul urmărește să adopte toate măsurile necesare pentru a impulsiona campania națională de vaccinare şi a face a astfel față valului patru al pandemiei de COVID-19. #HUN/ilixandru/denisse

RRA – 9 august