Revista presei internaţionale, 18 august 2021

După cum era de așteptat, Afganistanul continuă să rămână și astăzi țara cea mai mediatizată, dată fiind grava criză cu care se confruntă.

Iată ce crede cotidianul american The New York Times despre actuala criză: „Marți, talibanii au căutat să se arate lumii drept niște gestionari responsabili ai Afganistanului. Dar în pofida promisiunilor făcute deopotrivă de Administrația Biden și de talibani în privința asigurării protecției lor, pentru milioane de afgani viitorul nu face decât să le ofere o tot mai mare nesiguranță. Deși, tot ieri, armata americană a reinstaurat ordinea pe aeroporul internațional din Kabul, nu e prea sigur că afganii își vor putea croi drum până acolo”. Un alt important ziar american, The Wall Street Journal, consideră că” talibanii își întăresc controlul în capitala afgană”, subliniind totodată că, „dorind să-și demonstreze moderația, talibanii le-au permis prezentatoarelor femei să apară pe ecranele televizoarelor”.

În ziarul britanic The Guardian, premierul albanez Edi Rama își manifestă întreaga compasiune față de afgani și își oferă ajutorul. „Știm ce înseamnă să trăiești sub dictatură și ce înseamnă să fii străin și să-ți cauți adăpost undeva. Pentru noi, asta e o datorie și o onoare”, afirmă el.

Grecia e însă de altă părere. „Afirmăm cât se poate de clar că nu vom fi și nici nu vom putea fi poarta spre Europa pentru refugiații și migranții care încearcă să intre în Uniunea Europeană”, a declarat Notis Mitarakis, ministrul grec al migrației, la televiziunea de stat ERT. „Nu putem lăsa milioanele de oameni care părăsesc Afganistanul să intre în Uniunea Europeană și, cu siguranță, nu prin Grecia”. Potrivit ziarului elen Kathimerini, Mitarakis ar mai fi spus că „soluția trebuie să fie comună și ea trebuie să fie una europeană”.

În ceea ce îi privește, rușii par liniștiți. Potrivit ziarului francez Le Monde, ambasadorul Rusiei în Afganistan ar fi declarat la postul de radio Eho Moskvî că „talibanii ne-au garantat încă o dată că nu se vor atinge nici măcar de un fir de păr al vreunui diplomat de la ambasadă”. Totodată, el a opinat că, cităm, „situația securității din Kabul este mai bună sub talibani decât era pe vremea președintelui Ashraf Ghani”.

Oricum, „Statele Unite își concentrează atenția asupra întării securității de pe aeroportul din Kabul”, după cum estimează cotidianul italian Corriere della Sera. Același ziar subliniază că, „potrivit declarațiilor Pentagonului, până la sfârșitul zilei de ieri (marți), în Afganistan urmau să sosească încă 4000 de militari americani”. Un alt ziar italian, La Stampa, afirmă că „talibanii s-au pronunțat pentru un guvern de uniune și deschis față de femei”. ‚‚Nu dorim să reîncepem niciun război”, ar fi declarat un lider taliban citat de același ziar.

Programată pentru ieri, o videoconferință a miniștrilor de externe din țările UE urma să adopte o poziție comună în privința crizei din Afganistan. Ziarul spaniol El Pais amintește că „reuniunea miniștrilor eurpeni survine după ce 25 dintre cele 27 de state membre (mai puțin Ungaria și Bulgaria) au semnat o declarație comună pe această temă, iar Germania a subliniat că o criză a migrației asemănătoare celei din 2015 nu se mai poate repeta”.

În sfârșit, aflat în imediata apropiere a Afganistanului, Iranul își are și el opiniile sale. Un articol din oficiosul iranian de limbă engleză Tehran Times are un titlu care se dorește realist: „Războiul din Afganistan, un război imposibil de câștigat”. Dorind să-și justifice titlul, ziarul amintește că, “de mai multă vreme, Afganistanul era considerat un mormânt al imperiilor și că multe puteri s-au izbit de această realitate – Imperiul Persan, Alexandru cel Mare, Marea Britanie, Rusia (între anii 1980 – 1988) și Statele Unite (din anul 2001 până în anul 2021)”. Cât se poate de doct, același ziar conchide: „Dacă această lecție va fi învățată, se prea poate să nu mai fie nevoie ca atâta sânge și atâția bani să se risipească aiurea, fără niciun rost. Altminteri, niște politici asemănătoare vor duce la același rezultat dezastruos”.

Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR