Cod portocaliu de furtuni pentru mai multe judeţe ale ţării

Meteorologii au emis cod portocaliu de furtuni pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași, începând de la ora 14:00 până la ora 22:00. Vor fi vijelii puternice cu rafale de până la 80 de km pe oră, ploi torențiale, tunete, fulgere și grindină. De asemenea, peste o oră va intra în vigoare o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică ce va cuprinde treptat, până joi dimineața, Transilvania, Moldova, Banatul, Maramureșul, Oltenia, Muntenia şi zonele de munte./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 august)