Doi din trei copii mănâncă dulciuri zilnic, potrivit unui studiu

Doi din trei copii mănâncă dulciuri zilnic, iar 30% nu consumă fructe în fiecare zi – potrivit unui studiu de profil. Pe lângă informaţiile importante despre obiceiurile şi educaţia alimentară a copiilor în România, cercetarea îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că deprinderile alimentare greşite pe care părinţii le transmit copiilor reprezintă o urgenţă la nivel naţional, din cauza efectelor pe termen lung pe care acestea le au asupra sănătăţii celor mici. Dintre cei intervievaţi, procente importante susţin că au aproape mereu în casă dulciuri (41%), produse semipreparate (31 de procente) şi băuturi non-alcoolice carbogazoase (19%). Studiul a fost realizat în perioada 25 august – 5 septembrie, pe un eşantion reprezentativ naţional de 800 de persoane, eroarea fiind de +/- 3,5%.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie)/aburtica/dsirbu