Incendiu cu victime, în comuna Leorda, judeţul Botoşani

Pompierii din Botoșani au fost solicitați să intervină în această seară la un incendiu care a cuprins o casă de pe raza localității Leorda, din estul județului. Două persoane, mamă și fiică, au suferit arsuri de gradul 2 și 3. Mama, în vârstă de 78 de ani, a fost scoasă de vecini din locuința cuprinsă de flăcări, iar fiica, de 45 de ani, a fost găsită inconștientă într-o anexă de doi pompieri aflați în timpul liber și care au fost apelați de dispecerat, întrucât locuiesc în comună. Cele două femei rănite au fost preluate de echipaje de la Ambulanță și SMURD și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Corespondenta RRA Gina Poenaru transmite că, în urmă cu puțin timp, incendiul, care a afectat circa 100 de metri pătrați, era aproape lichidat, după ce s-a acționat cu trei autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea focului și evitarea extinderii la gospodăriile din vecini./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie)