Pfizer testează un nou medicament cu administrare orală care ar putea preveni COVID-19

Realizator: Marile companii farmaceutice își intensifică eforturile de a găsi tratamente cât mai eficiente împotriva COVID-19 în contextul în care numeroase țări se confruntă cu un val patru care pune din nou presiune pe sistemul medical. Pe lângă vaccinurile date deja în folosință, apar și medicamente care pot preveni formele grave ale bolii.
Reporter: Constanța Comănici – Una dintre cele mai mari companii – Pfizer, lider în administrarea serului său ARN-messager – anunță că a început să testeze noul său medicament cu administrare orală care ar putea preveni COVID-19. Se fac deja teste pentru tratamentul antiviral care va fi folosit pentru cei deja expuși la coronavirus. Rezultate promițătoare vin și de la o echipa de medici din Grecia, coordonată de un profesor de patologie și boli infecțioase. El a colaborat cu colegi din Italia și Olanda pentru a obține un nou medicament care tratează insuficiența respiratorie a bolnavilor de pneumonie, provocată de noul coronavirus. Rezultatele indică o reducere cu 55% a deceselor și o ameliorare pentru 64% din bolnavi, fiind așteptată luna viitoare aprobarea Agenției Europene a Medicamentului. Această cursă contra cronometru vine în contextul în care doza trei este inoculată în tot mai multe state de pe glob, iar șefii companiilor Pfizer, Moderna și AstraZeneca spun că viața va reveni la normal până la sfârșitul acestui an în țările dezvoltate, în timp ce restul lumii va aștepta până la sfârșitul anului viitor./ilixandru/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 septembrie)