Rata de infectare cu coronavirus în capitală, la un pas de 9 cazuri la mia de locuitori

Rata de infectare cu coronavirus în capitală este la un pas de 9 cazuri la mia de locuitori. Aceasta a urcat astăzi la 8,98 la mie, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică. În Bucureşti sunt în vigoare, de azi noapte, noi restricţii. Barurile şi cluburile se închid, dar restaurantele, cinematografele şi sălile de sport rămân deschise. Acces vor avea, însă, doar persoanele vaccinate sau cele trecute recent prin boală. Acestea vor putea, de asemenea, să participe la nunţi şi botezuri şi vor avea dreptul să circule fără declaraţie între orele 20:00 şi 5:00 dimineaţa. Nu vor beneficia, în schimb, de astfel de libertăţi cei care nu fac parte din cele două categorii.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie)/dstanesc