Ucraina propune OSCE să înceapă monitorizarea la distanță a situației din Crimeea

Ucraina solicită Misiunii Speciale de Monitorizare (SNN) a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să înceapă monitorizarea la distanță a situației din Crimeea, peninsulă ucraineană ocupată de Rusia. Reprezentantul permanent al Ucrainei la OSCE, Evhen Ţimbaliuk, a salutat demersurile misiunii de a intervieva oamenii la graniţa administrativă, însă a menționat că forțele armate ruse restricționează accesul SMM în teritoriile ocupate de-a lungul coastei Mării Azov. „Acest lucru se întâmplă într-un moment în care navele comerciale continuă să se confrunte cu întârzieri artificiale, teritoriile mărilor Neagră și Azov sunt militarizate treptat de Rusia, iar Crimeea se transformă într-un avanpost militar al Rusiei” – a atras atenţia diplomatul ucrainean. Totodată, Evhen Ţimbaliuk a condamnat noua campanie de recrutare forțată în armată anunțată de Rusia pe 1 octombrie în teritoriile ocupate din Crimeea și din estul Ucrainei. Potrivit diplomatului, din 2014, peste 30.000 de cetățeni ai Ucrainei au fost recrutați ilegal în armata Rusiei./sdan/ilapadat

(www.rbc.ua – 8 octombrie)