1.600 de pacienți cu COVID-19, internaţi în secțiile de terapie intensivă

Peste 1600 de pacienți cu COVID-19 primesc în prezent îngrijiri în secțiile de terapie intensivă. Sunt cu aproape 400 mai mulți ca acum două săptămâni. Crește în continuare și numărul celor care au nevoie de internare. Sunt peste 16.000 de oameni internaţi în spitalele din toată țara. Ȋn privința cazurilor noi, astăzi au fost anunțate 10.400, mai puține decât zilele trecute, dar cu aproape 50% mai multe ca în urmă cu două săptămâni. Capitala rămâne cu cele mai multe noi îmbolnăviri, peste 2800 și este urmată astăzi de județul Ilfov cu aproape 700.

RADIO ROMȂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie