UE condamnă recensământul desfăşurat de Rusia în Crimeea

Uniunea Europeană condamnă recensământul desfăşurat de Rusia în Crimeea ocupată şi cere Moscovei să înceteze încălcarea dreptului internațional – potrivit unei declarații făcute de Peter Stano, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Acesta a subliniat că UE condamnă decizia Rusiei de a efectua un recensământ al populației în Crimeea ocupată și în Sevastopol în perioada 15 octombrie – 14 noiembrie 2021, precum și începerea unui unei noi campanii de recrutare în armată a locuitorilor din peninsula ucraineană anexată. „Aceste acțiuni sunt o încercare de a legitima anexarea ilegală a Crimeii și de a submina în continuare suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional” – a remarcat, vineri, Peter Stano.

Astfel, UE solicită Rusiei să înceteze toate încălcările dreptului internațional și dreptului umanitar în peninsula Crimeea. „UE va continua să lucreze pentru o încetare pașnică a anexării ilegale a peninsulei de către Rusia, așa cum a fost confirmat la primul summit al Platformei Crimeea din 23 august. UE va continua politica de nerecunoaștere” – a mai declarat Stano./sdan/gpodea

www.rbc.ua – 15 octombrie