Supercomputerul european din Bulgaria a început oficial să funcţioneze

Supercomputerul european din Bulgaria a început oficial să funcţioneze, informează Sofia Tech Park. Computerul face parte din reţeaua de maşini de calcul de înaltă performanţă a Uniunii Europene.
Testarea moleculelor pentru medicamente, studierea proprietăţilor materialelor, simularea climatică – sunt doar câteva dintre sarcinile care pot fi efectuate cu ajutor acestui supercomputer.
Cu o performanţă de 4,5 milioane de miliarde de operaţiuni pe secundă, computerul ocupă locul 91 în topul celor mai puternice sisteme de supercomputere din lume – TOP 500.
„Astfel, Bulgaria poate fi un lider digital în regiune”, a declarat comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Maria Gabriel, prezentă la ceremonia de inaugurare a supercomputerului de la Sofia.
În afară de comunitatea ştiinţifică, computerul va putea fi utilizat şi de companii, urmând să fie actualizat cu module de inteligenţă artificială şi calcule cuantice.
Există încă patru astfel de computere în Europa, iar sistemul va fi completat de trei şi mai puternice – în Finlanda, Italia şi Spania. Şeful Grupului consultativ pentru cercetare şi inovare din cadrul EuroHPC, Jean-Pierre Panziera, a remarcat că asistenţa Comisiei Europene este importantă, deoarece concurenţa în acest domeniu nu este simetrică între Europa şi ţările din afara sa.
(www.bnr.bg – 22 octombrie)/ddaniela/ilapadat