1924-1944: PCdR acţionează în ilegalitate, subversiv, acaparând sindicatele şi constituind diverse organizaţii legale de faţadă · ilegaliştii îndeplinesc ordinele venite pe căi conspirative de la conducerea partidului care le primeşte la rândul ei de la liderii Cominternului · cei mai mulţi dintre ilegalişti provin din familii de ţărani săraci, angajaţi în oraşe ca ucenici sau muncitori · îşi caută drepturile mai întâi la sindicate şi la partidele de stânga, apoi se asociază grupurilor extreme, radicale · au studii minimale (patru sau şapte clase) · pentru cei mai mulţi dintre ei singurele lecturi sunt materialele de propagandă bolşevică ce explică teoriile lui Marx şi Engels şi preamăresc acţiunile lui Lenin · sub influenţa traiului greu de zi cu zi şi a „broşurilor roşii”, ilegaliştii sunt în general dominaţi de ură în comportamentul şi acţiunile lor · „ura de clasă” este esenţa concepţiei lor (ca şi şi a doctrinei care îi călăuzeşte) şi va fi pusă în aplicare cu îndârjire după 23 august 1944 şi mai ales după ce vor cuceri puterea, cu ajutorul sovieticilor ocupanţi, la 6 martie 1945.
Tinichigiu de meserie, Marin Rotaru provine dintr-o familie pauperă din Corabia. Şi-a făcut ucenicia la un meşter din Alexandria, Florian Radovici, unde a început să citească literatură rusă. Venit în Bucureşti în 1916, s-a angajat la o fabrică metalurgică. În timpul ocupaţiei germane, a lucrat la fabrica de produse metalice a familiei Gaiser. Între timp, a făcut cunoştinţă cu un vechi militant social-democrat, Atanasie Grecu, care l-a învăţat câte ceva despre marxism şi l-a pus în legătură cu tovarăşi care erau pe atunci în mişcarea socialistă: Alexandru Dobrogeanu Gherea, Gheorghe Cristescu, Marcel Pauker, Ilie Moscovici, Titel Petrescu, I.C. Frimu, Panait Moşoiu.
Întors la Corabia în 1918, împreună cu Marin Popa şi alţi câţiva, Marin Rotaru a înfiinţat un grup socialist radical, apoi a devenit comunist. De aici încolo, cel puţin până la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, activitatea sa politică s-a identificat cu aceea a tovarăşului şi tizului său Marin Popa, prezentată de noi în episodul trecut. Stau mărturie înregistrările celor doi, realizate în anii ‘70 la Radio Craiova.
„Instrucţiuni: cum trebuie să lucrăm”
„Organizaţia noastră mergea de minune! Avea membri înscrişi peste 200 [!]. În anul 1921, primind de la centru dispoziţii să prelucrăm materialul trimis care consta în cele 21 de puncte pentru afilierea la Internaţionala a III-a de la Moscova, după cinci zile de dezbatere în şedinţe am căzut de acord ca tovarăşii să voteze pentru [afilierea la] Internaţionala a III-a Comunistă şi am trimis ca reprezentant al organizaţiei noastre din Corabia pe tovarăşul Marin C. Popa la congresul care s-a ţinut, la 8 mai 1921. Delegaţii care au fost pentru Internaţionala a III-a Comunistă au fost arestaţi chiar în incinta congresului şi duşi la Jilava, la închisoare, căutând să se însceneze faimosul proces din Dealul Spirii. Aşa că, de atunci şi până la venirea marelui eveniment din 23 august 1944, am suferit teroare, descinderi la domiciliu şi închisoare. [Eram] arestat ori de câte ori venea, câte o zi ca 1 Mai, 7 noiembrie, ziua Marii Revoluţii Ruse.
În această perioadă am făcut proteste cu tovarăşii din organizaţie, proteste care cereau stingerea proceselor îndreptate conducătorilor de partid. Am fost ca martor la procesul profesorului Butnariu, care s-a ţinut la Sibiu, la Boris Stefanov, deputat de Caliacra, deputat comunist în Parlamentul ţării, Petre Constantinescu-Iaşi, profesor universitar de istorie bizantină, proces care s-a judecat la Chişinău, Ana Pauker şi [Dimităr] Colev, proces care s-a judecat la Bucureşti. […]
În anul 1923 ia fiinţă şi organizaţia UTC al cărei secretar a fost Dumitru Velea. Aici, la Corabia, în anul 1924 se pun bazele Sindicatului […] port-transport. Muncitorii erau speculaţi, torturaţi, de către căpitanii de port care se complăceau cu negustorii de cereale [!]. Strâns uniţi în sindicat şi cu ajutorul organizaţiilor de partid, îşi revendicau drepturile lor, făcând greve de scurt timp şi având conducător pe Florea Gheară. […] În anul 1926 îl primim pe tovarăşul Pavel Tancenko, instructor al Comitetului Central. Stă la Corabia două zile, punându-ne în curent cu situaţia internă şi internaţională şi dându-ne instrucţiuni [despre] cum trebuie să lucrăm.”
„Valuri de greve” şi arestări
„După greva generală din 1920, a ceferiştilor, începe o prigoană asupra muncitorilor în toată ţara. Datorită [influenţei] Revoluţiei din Octombrie 1917 [din Rusia], valuri de greve pornesc şi la noi în ţară. Trebuie să cunoaştem că organizaţia noastră din Corabia ajuta cu bani şi alimente pe tovarăşii închişi. Mai târziu a luat fiinţă o organizaţie de Ajutor Roşu care finanţa grevele şi pe tovarăşii din închisori, la Corabia eu răspundeam de acest ajutor, strângeam bani şi alimente pentru tovarăşi. Ajutor mai mare primeam de la Sindicatul port-transport pe care îl trimiteam prin poştă sau la locul de destinaţie stabilit. În majoritatea de bani [!], îi primeam prin delegatul Comitetului Central, Constantin Agiu. […]
În anul 1927, în timpul alegerilor generale, având noi material [propagandistic] al Blocului Muncitoresc-Ţărănesc, împreună cu Nicolae Neacşu şi Dumitru Velea am fost arestaţi, trimişi la Caracal la Siguranţă şi apoi la Bucureşti, la Siguranţa Generală din Bulevardul Pake. Ne formează dosare de comunişti periculoşi şi, după 10 zile, după ce ne-a format dosare, ne dă drumul acasă…”
[Înregistrare realizată de postul Radio Craiova în 1972]
