DSP Galați solicită noi doze de vaccin Johnson & Johnson, deoarece medicii de familie au epuizat stocurile

Direcţia de Sănătate Publică din Galați a solicitat Centrului regional de vaccinare din Constanța repartizarea de noi doze de vaccin Johnson & Johnson, după ce unii medici de familie din judeţ au epuizat stocurile și au solicitat altele în plus. Unii dintre medicii de familie, în cabinetul căruia se administrează vaccinul anti-COVID-19 spune că are aproape 100 de solicitări pentru administrarea acestui ser, dar nu a primit nimic de o săptămână. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Galaţi, Liliana Iordăchescu, pentru a nu crea sincope în vaccinarea efectuată în centrele de imunizare, s-a luat decizia ca rezervele de Johnson & Johnson să fie distribuite acolo, urmând ca solicitările medicilor de familie să fie amânate până la începutul săptămânii viitoare, când în judeţ vor fi trimise doze suplimentare de vaccin anti-COVID. În tot judeţul Galaţi sunt 47 de medici de familie care administrează doze de vaccin anti-COVID-19 şi 18 centre de vaccinare – potrivit corespondentei RRA Maria Măndiță./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 octombrie)