Românii vor putea juca la loto și în cele 10.000 de locații un-doi Centru de plăți

București, 29.10.2021

O nouă posibilitate de a juca la loto prin intermediul rețelei de magazine partenere un-doi Centru de plăți din întreaga țară.

Începând cu 29 octombrie 2021, ca urmare a parteneriatului pe care C.N. ”Loteria Română” S.A. l-a încheiat cu Mobile Distribution, compania care a dezvoltat rețeaua un-doi Centru de plăți, jucătorii își vor putea încerca norocul la oricare din jocurile preferate – LOTO 6/49, JOKER, LOTO 5/40, NOROC, NOROC PLUS și SUPER NOROC și prin intermediul celor peste 10.000 de echipamente POS din locațiile un-doi Centru de plăți.

un-doi Centru de plăți este o soluție lansată de Mobile Distribution, companie prezentă pe piață din anul 1997. Serviciile un-doi Centru de plăți sunt disponibile în peste 2.600 de localități urbane și rurale din întreaga țară și deservesc câteva milioane de români cu servicii de plată a facturilor de utilități, încărcare electronică a cartelelor prepay, asigurări, roviniete sau transfer de bani. Iar începând cu 29 octombrie 2021, clienții magazinelor partenere un-doi Centru de plăți vor putea și să joace la jocurile loto preferate prin intermediul echipamentelor de tip terminale POS.

Echipamentele POS sunt operate de personalul din locațiile un-doi Centru de plăți, iar pașii pentru achiziționarea unui bilet în magazinele un-doi Centru de plăți sunt:

– Vânzătorul selectează în meniul terminalului POS jocul dorit de jucător: Loto 5/40, Loto 6/49, Loto Joker sau Noroc;

– Jucătorul comunică numerele alese pentru completarea biletului;

– În meniul terminalului POS, vânzătorul va introduce și confirma numerele;

– Se emite biletul, care va conține prețul final generat în funcție de joc/ număr de variante/ număr Noroc.

Câștigurile pentru biletele jucate prin intermediul echipamentelor POS din locațiile un-doi Centru de plăți se achită, ca și în cazul biletelor jucate în agențiile loto, pe baza prezentării biletului de joc câștigător în agențiile loto proprii și în punctele de vânzare autorizate de C.N. „Loteria Română” S.A.

Extinderea rețelei de la 1.900 de locații, câte erau la începutul mandatului meu, în ianuarie 2020, la aproape 17.000 câte are Loteria Română în prezent, este o realizare deosebit de importantă. Am convingerea că strategia noastră răspunde în felul acesta așteptărilor jucătorilor care pot avea un confort corespunzător exigențelor perioadei pe care o traversăm. Feedback-ul pe care îl avem deja și la acest capitol, ne încurajează să găsim soluțiile cele mai bune astfel încât întotdeauna norocul să ajungă la cei care aleg să joace la loto.”  – Sebastian-Iacob Moga, Director General C.N. “Loteria Romana” S.A.

În urma parteneriatului între Mobile Distribution, compania care a dezvoltat soluția un-doi Centru de plăți, și C.N. „Loteria Română” S.A., rețeaua loto depășește 17.000 de locații la nivel național.

Lista locațiilor un-doi Centru de plăți este disponibilă pe site-ul https://www.un-doi.ro/ și pe site-ul Loteriei Române www.loto.ro.

Prin parteneriatul cu Loteria Română, reușim să facem o bucurie milioanelor de români din cele peste 2.600 de localități în care serviciile un-doi Centru de plăți sunt prezente, oferindu-le posibilitatea de a-și achiziționa biletele norocoase în magazinele din proximitatea propriilor locuințe. Noul serviciu reprezintă o noutate absolută pentru piața de plăți prin intermediul terminalelor POS asistate de către personalul magazinelor și ne așteptăm să fie de real succes, în special în localitățile mai mici, în care agențiile loto nu există”, declară Călin Chira, Manager General, un-doi Centru de plăți.

 

Despre un-doi Centru de plăți

un-doi Centru de plăți este o soluție lansată de Mobile Distribution, companie prezentă pe piață din 1997. Din 2005 compania s-a specializat în distribuția de cartele prepay ale principalilor operatori de servicii telecom, iar în 2014 Mobile Distribution a introdus soluția un-doi Centru de plăți, un serviciu isteț de încasare a facturilor de utilități prin rețeaua de magazine partenere din toată țara, rețea care a ajuns în prezent la un număr de peste 10.000, la care se adaugă mereu locații noi. un-doi Centru de plăți are în portofoliu peste 150 furnizori de plăți facturi, încărcare electronică, asigurări & roviniete. Între acești furnizori se numără: Electrica Furnizare, E-On, RCS&RDS, Vodafone, Orange, Enel, Telekom, Engie, CEZ, Akta, Avon și mulți alții.