Explorată de mii de ani, această idee a devenit deja o certitudine: culorile au o putere extraordinară asupra emoțiilor noastre. Artiștii, decoratorii de interior, designerii de modă și agențiile de publicitate utilizează semnificația diferitelor culori pentru a influența comportamentul uman, dar mai ales pentru a atrage clienții. Culorile au capacitatea de a calma, inspira, provoca, vindeca sau, dimpotrivă, de a agita, tulbura și ațâța. Acest lucru este valabil în special pentru copii, care pot deveni sensibili la impactul culorii. Așadar, importanța alegerii unei nuanțe cât mai potrivite pentru camera copilului, cu precădere a celui nou-născut, nu trebuie în niciun caz subestimată. Designul camerei pentru copii trebuie să ţină cont de personalitatea și pasiunile celor mici, mai ales că aceștia petrec o mare parte din timp în camera lor, dormind, învățând sau jucându-se. Puteți alege o cameră cu o tematică anume, potrivită etapei de dezvoltare sau puteți opta pentru un design clasic, care să satisfacă nevoile copilului dvs. o perioadă mai îndelungată. În timp, de-a lungul procesului de creștere până la maturizare, camera copilului este cea care va suporta cele mai dese și mai ample schimbări, și nu numai din punct de vedere al pieselor de mobilier. Se pot alege culori care să se potrivească oricărei vârste, cu tonuri liniștitoare și frumos armonizate, fără a afecta comportamentul și atitudinea celui mic. Culori precum mov, verde, galben sau portocaliu, în jocuri de nuanțe sau tonuri moderate, pot fi utilizate cu succes atât pentru încăperile de băieți, cât și pentru cele de fete, întrucât sunt nuanțe ce pot stimula sensibilitatea, pot contracara agitația și pot încuraja încrederea copiilor. Odată stabilită culoarea dominantă, puteți utiliza tonalități apropiate, pentru ca astfel compoziția să fie unitară. Oamenii de știință au studiat și cercetat intens modul în care culoarea poate influența mintea și trupul fiecăruia dintre noi, mai ales gândirea și imaginația celor mici, însă ceea ce trebuie să reținem este că fiecare om este diferit și că aceste generalități despre care vom vorbi în continare nu au o aplicabilitate universală.

Cum afectează culorile comportamentul copiilor

Psihologii au descoperit că, în timp, culoarea poate influența modul în care ne simțim și poate chiar provoca modificări fiziologice în corpul nostru. Rețineți, totuși, că există diferite interpretări ale impactului culorii asupra emoțiilor, în funcție de cultură, gradul de civilizație și educație, de împrejurări, situații sau stări. Cercetările arată că anumite culori pot crește tensiunea arterială, metabolismul și adrenalina. Alte studii au descoperit că anumite culori pot îmbunătăți obiceiurile de somn, pot spori memoria, dar și performanța. Așadar, culoarea nu doar ne influențează starea de spirit, dar poate fi folosită și pentru a descrie cum ne simțim. Un studiu raportat în revista BMC Medical Research a indicat faptul că persoanele cu depresie sau anxietate au mai multe șanse să își asocieze starea de spirit cu culoarea gri, în timp ce persoanele mai fericite au preferat galbenul sau rozul. Tot cercetătorii din SUA, de la Universitatea din California de această dată, au stabilit că, în general, copiii au ales culori luminoase pentru a reprezenta sentimente pozitive și culori închise pentru sentimente negative. Au putut chiar să identifice modul în care culorile specifice i-au făcut pe copii să se simtă: roșu este pentru „nebunii”, albastru este pentru „tristețe”, galben este pentru „fericire”, iar verde pentru „bucurie”. Prin urmare, culoarea poate fi un instrument foarte util în accesarea emoțiilor copiilor, cei mici putând chiar să ne transmită cum se simt cu adevărat. Unele studii încorporează această abilitate de a conecta sentimentele la culori ca o modalitate de a înțelege mai bine emoțiile și starea de spirit ale celor mici. Deci, dacă cei mici ne vor spune vreodată că se simt „gri” sau „albastru”, văd „roșu” sau se simt „verzi”, vom ști despre ce vorbesc și îi vom putea ghida prin labirintul propriilor emoții. Psihologii au analizat până și importanța alegerii celor mai potrivite culori pentru camera copiilor, de la vopseaua pereților și până la piesele de mobilier. Sentimentele copiilor sunt profund afectate de mediul în care trăiesc, iar acest lucru include și culorile preponderente din camerele lor.

Culori calde vs. culori reci

* Culorile calde (galben, oranj, roșu și toate derivatele lor) inspiră fericirea, confortul și comoditatea pentru majoritatea oamenilor. Ele pot face, de asemenea, ca spațiile mari, deschise, să se simtă mai intime pentru tineri, și mai primitoare. Cu toate acestea, culorile calde nu sunt renumite pentru relaxarea pe care o degajă și de aceea nu sunt recomandate a fi folosite în camerele copiilor foarte energici. Nuanțele tari de roșu, portocaliu și galben stimulează mintea și energizează corpul. Aceste lucruri sunt benefice pentru capacitatea de a învăța și pentru perioada de joacă, dar nu și noaptea. Ar trebui să creați un colț pentru joacă și teme, alegând să pictați peretele acestuia într-o nuanță vioaie. În rest, cât mai neutru și mai pal.

* Culorile reci (violet, albastru, verde și toate derivatele lor) sunt asociate, adesea, cu mediile sterile, spitalicești, dar culorile mai estompate pot avea un efect calmant asupra copiilor. În plus, multe dintre aceste culori ajută spațiile mici să pară ceva mai ample. Încercați stratificarea în nuanțe calde, pentru o anumită moliciune și pentru contrast, dar luați în considerare și textilele confortabile și dulci pentru căldură. Comparativ cu cele calde, culorile reci sunt folosite în designul interior întrucât creează spațialitate și confort. Totuși, trebuie utilizate cu moderație, pentru că acestea au efect de calmare al organismului și ajută la impresia unei camere spațioase, relaxante, doar în variantele pastel. În tonuri saturate, închise, provoacă tristețe, depresie și, uneori, chiar angoasă.

De reținut! Rece sau cald – Pentru o exemplificare cât mai veridică, să facem o incursiune în vesela „lume” a culorii galben, determinându-i compoziția în funcție de ton sau nuanță: dacă există cel puțin un amestec mic de albastru (sau verde) în galben, este considerat rece, iar dacă există un amestec de roșu (portocaliu sau maro), culoarea va fi considerată caldă.

Cele mai potrivite culori pentru camera copilului

* Destul de subestimat, portocaliul este probabil una dintre cele mai „neînțelese” culori din gama de vopseluri. De fapt, această culoare caldă, prietenoasă și tânără este excelentă pentru copii, deoarece se spune că încurajează încrederea, extravetirea și independența. Natura socială a acestei culori face, de asemenea, ca cei mici să se simtă în largul lor alături de prieteni și familie, inspirând comunicarea și cooperarea. Cald, reconfortant și confortabil, portocaliul este culoarea ce inspiră bucurie, entuziasm, dorința de creștere, curaj și optimism. Este o culoare ce înveselește și încălzește, având o acțiune eliberatoare.

Sfat: Prea mult portocaliu, mai ales dacă este o nuanță puternică, poate fi suprasolicitant, mai ales în zilele foarte luminoase, când soarele este puternic. Pentru a pune în evidență căldura și lumina unui perete oranj, folosiți obiecte decorative din sticlă în culori reci.

​* Cei mai mulți dintre noi asociem galbenul cu sentimentul de fericire, veselie și exuberanță. De altfel, și studiile asociază această culoare luminoasă și veselă cu motivația. Nuanțele de galben mai fine și mai delicate pot ajuta la concentrare, în timp ce variantele mai luminoase pot spori memoria. Aveți grijă totuși, să nu folosiți prea mult galben strălucitor! În doze mari poate crea sentimente de agitație și chiar de furie! Studiile arată că, atunci când ochiul vede galben, creierul eliberează mai multă serotonină – hormonul fericirii. Poate să stimuleze partea creativă a copilului fiind culoarea care capătă diferite calități, în funcție de momentul zilei.

Sfat: Pentru că există opinii conform cărora copiii pot deveni mai irascibili în camere vopsite în galben, folosiți-l în combinație cu o culoare neutră, cum ar fi griul, pentru a-i mai diminua intensitatea. Sau, pentru contrast, combinați-l cu puțin verde sau albastru.

 * Deși este de obicei asociată cu spații tipice pentru fetițe, rozul are proprietăți calmante care se pot aplica ambelor sexe. Orice copil poate deveni un pic agitat de la prea mult roz, dar, încercați, totuși, să împerecheați opere de artă roz, accesorii și textile cu un fundal neutru. Deși este o culoare derivată din roșu, rozul are efecte contrare. Este una dintre cele mai relaxante culori și este foarte populară în camerele de fetițe. Este o culoare veselă și jucăușă, care caracterizează poate cel mai bine bucuria din camera unui copilaș. Folosirea culorii roz în camera copilului, în diverse nuanțe și mai ales în combinație cu alb, calmează spiritele agitate și ajută la menținerea unei luminozități adecvate.

Sfat. Un astfel de decor bogat în toate nuanțele de roz poate fi indicat doar pentru o perioadă scurtă de timp, până când mai crește „prințesa”.

* Această culoare calmă, naturală are un efect relaxant asupra copiilor. Oamenii de știință au descoperit, de asemenea, că verdele poate îmbunătăți viteza de citire și capacitatea de înțelegere a celor mici. Așadar, nu păstrați la minimum această culoare de reducere a anxietății! Verdele înseamnă întinerire și renaștere, fiind o culoare liniștitoare, cu care nu veți da greș în amenajările interioare. Într-o cameră verde copilul se va simți energizat și se va trezi mult mai repede dimineața. Verdele este recomandat de psihologi pentru calmarea bebelușilor și a copiilor care sunt extrem de nervoși, sau care plâng foarte mult. Trebuie evitată, folosirea nuanțelor închise, dar dacă sunt totuși folosite, acestea trebuie să fie în asociere cu alte culori, de preferat cele calde sau neutre. Este o culoare cu efect neutru asupra psihicului uman, va inspira o atmosferă de liniște și pace, bună atât pentru somn, cât și pentru activități intelectuale. În afară de a fi o opțiune excelentă de culoare neutră, verdele subtil, cum ar fi salvie, mușchi sau o nuanță de mentă decolorată, poate fi, de asemenea, foarte liniștitor. Se știe că verdele deschis „promovează” sănătatea, precum și concentrarea pentru învățare; dovadă că obținerea unei doze sănătoase de verde este întotdeauna o idee bună.

Sfat: Creați o combinație armonioasă de culori între albastru deschis, verde și alb.

* Având efectul opus al culorii roșii, albastrul scade atât senzațiile de anxietate și agresivitate, cât și tensiunea arterială și frecvențele cardiace. Copiii care suferă de accese de furie sau alte probleme comportamentale pot aprecia efectele liniștitoare ale unei camere albastre. Albastrul, culoarea cerului și a mării, emană o lumină revigorantă și relaxantă. Este o culoare foarte potrivită, de exemplu, pentru camera unui bebeluș. Psihologii recomandă pentru camera copilului, cel puțin un locușor albastru, pentru că favorizează relaxarea și îl ajută să treacă peste eventualele insomnii și chiar să se liniștească atunci când nu se mai poate opri din plâns. Copiii aflați într-o cameră albastră este posibil să se joace singuri, în liniște și să fie mulțumiți doar cu atât. Dacă sunt mai mulți copii într-o cameră albastră, este posibil ca aceștia să se înțeleagă foarte bine. Într-un dormitor, culoarea albastră poate fi odihnitoare și îl poate ajuta pe copil să doarmă mai bine. Se pare că și adulții sunt mai productivi când lucrează în camere în nuanțe albastre. O cameră albastră l-ar putea ajuta pe copilul dvs. și atunci când studiază sau cântă la un instrument. Într-un studiu realizat de Journal of Applied Pyschology, s-a ajuns la concluzia că albastrul mai deschis poate avea un efect emoțional pozitiv asupra copiilor. Asigurați-vă că evitați nuanțele prea întunecate și optați pentru culori calde și dulci, precum bleu-ciel sau albastru pal, pentru a crea o atmosferă mai echilibrată.

Sfat: Atenție! Unele nuanțe specifice, cum ar fi gri-albăstrui, pot crea mai degrabă o ambianță tristă.

* Adesea asociat cu regalitatea, luxul, dar și cu înțelepciunea și spiritualitatea, movul este culoarea celor ambițioși și siguri pe sine. Este de asemenea culoarea pasiunii, a creativității, înțelepciunii și a spiritualității. Această culoare profundă și emotivă este minunată pentru inspirarea sensibilității și a compasiunii copiilor. Dar, dacă cel mic este deosebit de sensibil, ar fi bine să limitați această culoare la doar câteva accente. Este o culoare plină de farmec și misterioasă, perfectă dacă doriți să creați o amenajare interioară mai sofisticată. Nuanțele pastelate sau pudrate, cum ar fi lila, albastru-violet deschis (vezi Periwinkle) și lavandă, sunt calmante, relaxante și senine, în timp ce nuanțele mai închise pot fi prea dure și agresive. Violetul este o culoare complicată, dar este preferată de adolescenți, poate și datorită faptului că este dovedită capacitatea acestei culori de a stimula creativitatea.

Sfat: Folosiți violet roșiatic pentru scheme cromatice mai calde sau spre albastru, pentru cele mai reci.

* Angelic și pur, albul este asociat cu inocența și promovează o atmosferă calmă și răcoroasă. Reflectă 80% din lumină și face o cameră să pară mult mai mare decât este. Poate servi drept bază pentru utilizarea accesoriilor colorate. Atunci când alegeți culoarea vopselei, psihologii sugerează să găsiți un echilibru între nuanțele întunecate și cele deschise, întrucât tonurile mai închise pot îngrădi atenția, afectând calitatea somnului. Scopul este de a crea un spațiu confortabil și senin, care îl va face pe cel mic să se simtă în siguranță, pentru a promova un cadru mental pozitiv. Acest lucru poate fi realizat cu scheme de culori palide sau dezactivate, precum și cu tonuri neutre și de pământ, în locul nuanțelor îndrăznețe și prea vibrante. În loc de albul strălucitor, nuanțe precum smântână, coajă de ou sau fildeș, vor adăuga ceva mai multă căldură camerei, în funcție de spațiu. Adăugarea de accente roz pal sau verde va crea o combinație relaxantă, adăugând în același timp un pic de adâncime decorului. Albul este mai potrivit pentru camerele nou-născuților, pentru că simbolizează puritate, inocență și claritate. În cazul copiilor mai mari, albul poate crea un mediu mult prea steril pentru gustul lor, dar partea bună este că puteți implementa mai multe elemente colorate, care să le stimuleze gândirea și creativitatea, cum ar fi covoare, diverse imagini cu animații sau chiar mici picturi realizate direct pe pereții albi. Opțiunile sunt mult mai multe decât în cazul pereților colorați.

Sfat: Folosiți întotdeauna albul pur pentru tavan, ca o pauză binemeritată pentru ochi.

 * Chiar dacă griul este perceput ca o culoare sumbră, inspiră la contemplare având un efect calmant și relaxant. Totuși, pentru că în mare parte promovează singurătatea, este de preferat să fie utilizat în combinație cu tonuri calde și culori luminoase.

Sfat: În designul interior galbenul este culoarea de accent perfectă pentru a înveseli o amenajare interioară eminamente în nuanțe de gri.

* Bejul sau cremul, la fel ca și restul culorilor de pământ, este potrivit în genere copiilor hiperactivi. Un pic de bej poate încălzi o paletă în nuanțe de albastru, fără a o suprasolicita. Adăugați un pic de căldură unei amenajări albe prin folosirea unor culori pământii subtile! Tonurile neutre, pământii cu proprietăți calde vor adăuga, de asemenea, sentimente de calm și mulțumire în camera copilului dvs. Uniformitatea bejului cenușiu și a cafeniului deschis promovează liniștea și odihna. În plus, aceste culori pot fi o alegere excelentă pentru frații de diferite sexe care împart dormitorul. Pentru a combina mai multe culori, puteți folosi straturi sau accente cu unele dintre nuanțele pastel, subtile.

Sfat: Important este să evitați crearea unei atmosfere prea încărcate, deoarece poate duce la suprastimulare înainte de culcare.

Culori care nu se recomandă în camera copiilor

Nu sunt recomandate mai ales nuanțele tari ale culorilor din cauza stării de neliniște pe care o pot determina, cauzând lipsa de atenție a copilului în activitățile sale, dar și agitație nejustificată. Elementele negre se folosesc foarte rar în designul interior al camerelor pentru copii, fiind o (non)culoare puternică ce dă senzația de obscuritate și trebuie folosită cu moderație în amenajările interioare. Poate genera depresie și diminuarea energiei copiilor.

* Roșu aprins – Deși are capacitatea de a stimula mintea și de a energiza corpul, nu este recomandat să predomine în camera copilului, așadar evitați să vopsiți toți pereții în roșu. Poate provoca emoții destul de intense, precum putere nebănuită sau dorință – altfel spus, contribuie la hiperactivitatea copilului, ceea ce nu este de dorit, mai ales seara. În schimb, puteți folosi roșul dacă există o zonă de studiu într-un colț al camerei – îl va menține activ în timp ce își va face temele. Unele cercetări sugerează că prea multă expunere la roșu încurajează comportamentul agresiv și incapacitatea de concentrare. Roșul este o culoare de accent deosebită, dar nu este cea mai bună alegere pentru camera unui copil agitat. Așadar, mici accente de roșu, ca de exemplu, în decorațiuni, pot fi folosite, dar nu același lucru este valabil și în cazul suprafețelor întinse, cum ar fi pereți, perdele, draperii, cearșafuri, etc. Dacă vreți să atrageți atenția asupra unei zone, folosiți roșul intens pe suprafețe mici pentru a crea o stare de vitalitate și dinamism sau pentru a da un strop de culoare unui interior aparent banal. Pentru că roșul este asociat cu dorință și pasiune, este culoarea perfectă pentru sufragerie și dormitoare pentru adulți, dar este o alegere greșită pentru dormitorul copilului.

* Galben puternic – Nu este recomandată folosirea unei nuanțe puternice de galben pentru camera copilului sau în doze prea mari, deoarece aceasta poate declanșa o stare de anxietate și suprastimulare – efecte negative pentru copil, întrucât pot conduce la o odihnă deficitară. În schimb, un galben pal este mult mai potrivit, pentru că reprezintă distracție, fericire, tinerețe și raze de soare, ajutând copilul sa scape de sentimentul de teamă.

* Negru – Este o non-culoare destul de sobră, mult mai potrivită pentru camera unui adolescent decât pentru cea a unui copil sub 14 ani. Chiar dacă negrul, potrivit specialiștilor, reprezintă bogăție, formalitate, putere și autoritate, nu este potrivit din punct de vedere cromatic decât cu moderație și în niciun caz pentru pereți. Puteți alege negrul pentru cadrul patului sau pentru birou, însă evitați ca acesta să predomine în decorul camerei copilului.

* Verde strident – În ceea ce privește nuanțele de verde, se aplică aceeași regula ca în cazul roșului și al galbenului. Nu este recomandat ca verdele strident să fie culoarea preponderentă în camera celui mic, pentru că nu-l va ajuta să se relaxeze în mod corect, ci, dimpotrivă, îi poate alimenta starea de oboseală și de agitație. Puteți opta în schimb pentru o nuanță mai caldă, care să ducă cu gândul la natură, de exemplu. Verdele strident este mai potrivit pentru câteva accente sub formă de dungi, cercuri etc.

* Evitați, pe cât posibil, monocromia – O încăpere vopsită în întregime în aceeași culoare, inclusiv plafonul, dă impresia de monotonie și claustrofobie. În general, copiii/tinerii se plictisesc repede, de aceea nu este recomandat să li se accentueze această stare prin abordarea unei cromatici neadecvate mediului în care cresc. Un efect pozitiv se obține prin vopsirea în culori diferite a unor pereți sau prin vopsirea ușilor, a grinzilor și a tocului ușilor și ferestrelor în nuanțe complementare.


Orice culoare ați alege, nu uitați că fiecare nuanță, ton, subton, tentă și așa mai departe, are influența sa demonstrată asupra psihicului copilului. Poate ajuta la creșterea concentrării, favorizând sau nu imaginația și creativitatea și ajutând sau nu la dezvoltarea anumitor emoții și sentimente.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://www.houzz.com/magazine/kids-room-colors-and-how-they-can-affect-behavior-stsetivw-vs~16866284

https://newlifepainting.com/blog/how-the-color-of-your-childs-room-affects-mood/

https://shorelinepaintingct.com/blog/can-you-affect-childs-mood-with-their-room-color/

https://blog.teepeejoy.com/paint-colors-for-kids-room/

https://www.moshikids.com/blog/calming-color-choices-for-kids-rooms/

https://www.kidsinteriors.com/the-psychology-of-colours-for-a-kids-room/

http://renketkisi.com/en/the-effects-of-colors-on-children.html

https://www.parent.com/blogs/conversations/how-to-improve-your-childs-mood-with-colors

https://atlantapaintingcompany.com/room-color-affects-children-grow/