Suceava, singurul județ din România care nu se află în zona roșie, având sub trei cazuri de COVID-19 la mia de locuitori

Suceava este singurul județ din România care nu se află în zona roșie, având sub trei cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, respectiv 2,76. Capitala are o incidență de 9,49 cazuri la mia de locuitori, în scădere față de zilele anterioare. În continuare, în Capitală sunt cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 – 635; urmează județele Cluj și Galați cu peste 300 de cazuri și Ilfov și Timiș cu peste 200 de cazuri. Cele mai puține cazuri noi de COVID-19 sunt astăzi în județele Covasna – 17, Tulcea – 25 Bistrița-Năsăud – 31, Mehedinți – 37 – informează Grupul de Comunicare Strategică./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 noiembrie)