Continuă negocierile pentru formarea noului guvern

PNL va continua duminică negocierile cu PSD pe programul de guvernare, a anunţat preşedintele liberal, Florin Cîţu, după încheierea discuţiilor de sâmbătă. Mai sunt cateva capitole de finalizat: finanţe, justiţie şi muncă – a precizat acesta. Întrebat dacă ar urma să apară o aşa-numită taxă pe lux, aşa cum cer social-democraţii, Florin Cîţu a răspuns că în acest moment nu există niciun argument pentru modificarea Codului fiscal, iar măsurile cerute acum au existat în programul de guvernare al PSD între 2017 şi 2019 şi nu au fost aplicate. Preşedintele PNL a mai spus că pensiile şi alocaţiile vor creşte cu siguranţă în 2022, dar nivelul de majorare urmează să fie stabilit în discuţiile cu PSD şi UDMR pentru formarea noului guvern. Pe de altă parte, invitat la o emisiune televizată, preşedintele USR, Dacian Cioloş, a calificat ideea unei guvernări PNL-PSD timp de şapte ani drept o glumă. El a spus că există, în primul rând, între cele două formaţiuni politice o problemă de compatibilitate şi de viziune./lazard/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 noiembrie)