Răzvan Moceanu
Joi, 18 noiembrie, se împlinesc 115 ani de la naşterea pictorului Corneliu Baba, personalitate reprezentativă a artei româneşti. Corneliu Baba este, prin toate aspectele artei lui, un pictor al omului, această dimensiune fiind pretutindeni prezentă în arta lui.
* * * * *
Corneliu Baba s-a născut la Craiova, la 18 noiembrie 1906, fiind al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor bisericesc, şi al Mathildei Baba – ambii părinţi fiind refugiaţi din Banat, provincie aflată la acea dată sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar.
Anii copilăriei şi adolescenţei i-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul tatălui său.
Ia primele lecţii de desen de la tatăl sau, care studiase la Academia de Artă de la Viena.
În anul 1920, pe scena Teatrului din Craiova, îl vede pentru prima oară pe George Enescu, al cărui chip şi interpretare îl impresionează profund. Concertul îi întăreşte dorinţa de a studia vioara.
În anul 1926, s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu sau Tudor Vianu. La Arte, însă, după un singur semestru, a abandonat studiile, declarându-se descurajat de profesori şi climat.
După absolvirea Facultăţii de Litere şi Filozofie, anii următori i-a petrecut în Timişoara, unde a intrat în contact cu un grup de artişti tineri progresişti şi protestatari, de ale căror atitudini şi abordare artistică se dezice la scurtă vreme. Această perioadă a fost marcată de căutări şi deziluzii, iar dorinţa de a pleca în străinătate devenea tot mai pregnantă.
În anul 1934, a avut loc prima sa expoziţie de pictură, susţinută împreună cu tatăl său, la Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici, prin intermediul căruia se mută în oraşul moldav.
A făcut, apoi, studiile la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, unde a fost unul dintre elevii preferaţi ai lui Nicolae Tonitza, căruia i-a păstrat o recunoscătoare amintire. „Întâlnirea cu Tonitza, povestea Corneliu Baba, a însemnat pentru mine descoperirea omului şi a artistului care urma să mă ajute să-mi găsesc drumul în pictură, la vârsta căutărilor fără sfârşit şi a chinuitoarelor incertitudini”.
De la Tonitza, Corneliu Baba a păstrat respectul pentru muncă, pentru meserie şi pentru marii clasici, cele mai temeinice învăţături care aveau să se oglindească în opera sa. Deşi a lucrat alături de Tonitza la Durău, deşi l-a admirat ca pictor şi l-a iubit ca profesor, Baba şi-a urmat propriul drum, potrivit temperamentului şi viziunii sale.
Tribuna, 9 decembrie 1971
Când a absolvit, în 1938, Academia de Arte Frumoase din Iaşi, a pornit să înfrunte singur căutările fără sfârşit şi chinuitoarele incertitudini ale îndeletnicirii sale de artist. Respectul pentru artă, pentru muncă, l-a făcut să-şi petreacă zile şi nopţi întregi în faţa unei pânze, să deseneze sute de schiţe pentru o compoziţie, să studieze, să şteargă ceea ce nu i se părea izbutit, să revină mereu până să ajungă la o imagine care să corespundă zbuciumului său lăuntric, la o meditaţie asupra lumii şi a vieţii.
Revista Radio România, nr. 252, 12 – 18 noiembrie 2001
Dintre artiştii români l-au inspirat Grigorescu şi Tonitza, iar dintre cei europeni El Greco, Goya şi Rembrandt, iar principalele genuri plastice abordate de artist au fost autoportretul, arlechinul-regele nebun, portretul cu caracter social, peisajul şi natura moartă.
În anul 1942, compoziţia „Întoarcerea la sapă” a atras atenţia cercurilor artistice asupra sa.
Va locui, pe mai departe la Iaşi, unde, după 23 august 1944, a devenit profesor de pictură la Institutul de Arte Plastice, şi va expune timp de opt ani cu regularitate în fiecare toamnă la Salonul Oficial al Moldovei, iar la Salonul Oficial din Bucureşti îl întâlnim pentru prima dată în 1941 cu un portret şi o compoziţie intitulată „Maternitate”.
La Salonul Oficial din 1943 a trimis un portret şi o natură moartă, la cel din 1944, un studiu de portret. La Salonul Oficial de toamnă din 1946 a figurat numai o schiţă semnată de Baba, la cel din 1947 un peisaj de iarnă, iar în 1948, la Expoziţia anuală de stat a artelor plastice a expus trei lucrări, dintre care două portrete şi o remarcabilă compoziţie intitulată „Jucătorul de şah”, care reprezenta o etapă nouă în evoluţia sa artistică.
Din anul 1952, creaţia lui Corneliu Baba a cunoscut un mers ascendent, iar în 1953 – deosebit de rodnic în creaţia lui Baba – a realizat admirabila serie de desene pentru ilustrarea romanului „Mitrea Cocor” de Mihail Sadoveanu.
În anul 1954, Corneliu Baba a realizat seria de ilustraţii la romanul „Bietul Ioanide” de G. Călinescu, apoi, la Expoziţia interregională din Bucureşti din anul 1955 a participat cu patru lucrări: „Autoportretul”, „Maternitatea”, „George Călinescu” şi „1907 – schiţă de compoziţie”.
Printre lucrările prezentate la Expoziţia interregională din 1957, amintim „Portret de fată”, un portret meditativ al lui „K. H. Zambaccian” şi două peisaje din Veneţia.
În anul 1958, Baba a fost numit profesor de pictură la Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor, iar problemele anterioare cu autoritățile comuniste – care îl denunțaseră ca fiind „formalist” – păreau de domeniul trecutului.
În 1962, guvernul român îi va acorda lui Corneliu Baba titlul de Artist al poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 – membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.
A călătorit în toată lumea, participând cu picturile sale la expoziții la Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi, culminând cu o expoziție personală la Bruxelles în 1964.
Premiile și expozițiile au continuat să se acumuleze, conducându-l spre o expoziție personală la New York, în 1970, și aducându-i decorația Steaua Roșie în 1971. Unele dintre portretele sale i-au determinat pe criticii de artă să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea se afla portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timișoara) și portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (prezent în colecțiile Muzeului Zambaccian, București), Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu sau Tudor Arghezi.
În 1971 este distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”, iar în 1973 obţine Premiul pentru portret la Trienala de artă de la Sofia.
Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie de tablouri cu Arlechini și Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte. Critici de artă, cum ar fi Pavel Șușară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacție personală a artistului în fața absurdului dictaturii comuniste și al „rinocerizării” României.
În anul 1997, pictorul și-a publicat memoriile, „Notele unui artist din Europa de est”.
Corneliu Baba a murit la 28 decembrie 1997, la Bucureşti, la vârsta de 91 de ani.
A primit, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române.
Multe dintre operele lui Corneliu Baba au rămas în România, majoritatea muzeelor importante din țară au măcar o lucrare de a sa. În prezent, cea mai mare colecție de lucrări, dar și obiecte ale artistului, se găsesc în Colecția Baba, la Muzeul de Artă Timișoara. Colecția a fost donată muzeului de soția artistului și include 90 de piese, printre care și câteva tablouri aduse de la Muzeul Național de Artă și de la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.
