Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul protestelor din Sudan, după lovitura de stat

Medici din Sudan afirmă că cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, de la izbucnirea protestelor, după lovitura de stat din luna octombrie. Miercuri a fost ziua cea mai sângeroasă de proteste, fiind ucise 16 persoane. Lucrători din sistemul medical spun că unii dintre protestatari au fost împuşcaţi cu muniţie reală. Poliţia neagă aceste informaţii şi susţine că doar o persoană a murit şi s-a intervenit cu „un minim de forţă” împotriva protestatarilor. Activiştii îndeamnă populaţia să continue protestele. Ei spun că forţele de securitate au luat cu asalt locuinţe şi moschei din nordul capitalei Khartoum, vineri. Presiunile internaţionale asupra noilor lideri ai Sudanului sunt în creştere, însă aceştia par să le ignore. Liderul loviturii de stat, generalul Abdel Fattah al-Burhan, s-a autointitulat preşedinte al noului consiliu de guvernare a ţării./mbrotacel/cpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 noiembrie