Şefi de stat din întreaga lume l-au felicitat pe Rumen Radev pentru realegerea sa în funcţia de preşedinte al Bulgariei

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a primit scrisori de felicitare de la şefi de stat din întreaga lume, în urma victoriei convingătoare în alegerile prezidenţiale şi realegerea sa în funcţia de şef de stat.
Printre şefii de stat care i-au adresat telegrame de felicitare se numără preşedinţii Germaniei, Rusiei, Poloniei, Austriei, Italiei, Ungariei, Greciei, Ciprului, Portugaliei, Slovaciei, României, Serbiei, Macedoniei de Nord, Azerbaidjanului, Croaţiei, emirul Qatarului, regele Regatului Haşemit al Iordaniei.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a felicitat pe Rumen Radev şi poporul bulgar şi şi-a exprimat speranţa că Bulgaria şi România vor continua colaborarea strânsă pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi menţinerea securităţii şi stabilităţii în Uniunea Europeană şi în regiune.
În scrisoarea adresată preşedintelui Rumen Radev, şeful statului macedonean, Stevo Pendarovski, a subliniat că Republica Macedonia de Nord împărtăşeşte viziunea unei regiuni stabile şi prospere în cadrul unei Europe unite şi este decisă să dezvolte şi să promoveze relaţii de bună vecinătate şi să aprofundeze şi să consolideze cooperarea dintre cele două ţări. Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a transmis felicitări şefului statului şi poporului bulgar şi a subliniat că marile provocări cu care se confruntă Europa necesită o Uniune Europeană unită şi durabilă. În scrisoarea sa, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a menţionat că victoria convingătoare în alegeri demonstrează încrederea cetăţenilor bulgari în Rumen Radev. Liderul de la Kremlin şi-a exprimat speranţa că, prin activitatea sa, şeful statului bulgar va continua să contribuie la dezvoltarea relaţiilor constructive ruso-bulgare./ddaniela/ilapadat

(www.dariknews.bg – 1 decembrie)