Secția pentru Judecători a CSM a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileț

Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis cu majoritate de voturi excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileț în urma unei acțiuni disciplinare formulate de Inspecția Judiciară pentru postări ale acestuia pe rețeaua de socializare TikTok. Decizia nu este definitivă, magistratul din Cluj o poate contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție. De altfel, Cristi Dănileț a anunțat deja că va face acest lucru. El precizează, tot într-o postare pe internet, că abaterea pentru care a fost sancționat este conduită prin care se aduce atingere imaginii justiției și semnalează că în clipurile respective nu a făcut nicio afirmație în legătură cu justiția, iar imaginile nu au legătură cu profesia, ci țin de viața privată. O altă acțiune a Inspecției Judiciare împotriva lui Cristi Dănileț, discutată tot astăzi de Secția de Judecători din CSM, a fost respinsă cu unanimitate în legătură cu opiniile exprimate de acesta în lucrarea „900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române”, publicată anul trecut – ne-a transmis reporterul Radio România Actualităţi, Diana Surdu./ilixandru/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie)