Varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost confirmată şi în Ungaria

Varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a apărut şi în Ungaria, fiind identificată în două probe de laborator, a informat, luni, televiziunea publică ungară M1, care mai menţionează: Una din persoanele infectate cu varianta Omicron are simptome uşoare, iar starea celeilalte persoane este mai gravă și este îngrijită într-un spital. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică din Ungaria, Cecilia Müller, a declarat pentru televiziunea publică ungară M1 că „varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost detectată în două probe de laborator, dar alte cazuri nu au fost identificate până în prezent”. „În Europa, varianta Omicron are deja o răspândire comunitară, astfel că era de aşteptat să apară şi în Ungaria. Cu toate acestea, deocamdată, varianta Delta este cea predominantă, fiind responsabilă aproape 100% de îmbolnăviri”, a subliniat Cecilia Müller, care a adăugat: În legătură cu varianta Omicron, observaţiile şi cercetările continuă. Laboratorul de diagnostic Neumann Labs, cu capital ungar, a precizat printr-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI, că cele două cazuri de infecţie cauzate de varianta Omicron au fost identificate la Laboratorul Neumann Labs. Această nouă mutaţie a infectat o familie (soţ şi soţie), care nu a călătorit în străinătate, astfel că a fost infectată cu tulpina Omicron acasă, în Ungaria. Pe lângă aceste două cazuri, confirmate, laboratorul  investighează şi alte cazuri suspecte. Noul test PCR al laboratorul ungar, implementat recent, este capabil să detecteze toate infecțiile noi cu coronavirus, și poate detecta separat dacă infectarea a fost cauzată de Omicron, cea mai recentă mutație a virusului SARS-CoV-2, se mai arat în comunicatul Laboratorul de diagnostic Neumann Labs./rganciu/denisse
(MTI – 13 decembrie)